În perioada 10-14 iunie 2025, Complexul Marea Neagră din Eforie Nord a găzduit un nou turneu final al Campionatului Național de Fotbal Unificat în 7, organizat de Federația Română de Fotbal în colaborare cu Fundația Special Olympics din România. La turneu au participat 18 echipe (10 de băieți și 8 de fete) formate din peste 200 de sportivi și sportive din 12 județe ale țării, cu sau fără dizabilități intelectuale. Echipele au în lot 11 jucători (6 sportivi Special Olympics și 5 parteneri, fără dizabilități). S-a jucat 7 contra 7 (4 sportivi Special Olympics și 3 parteneri), două reprize de câte 12 minute, pe teren redus.
La fete au participat echipe de la: Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.2 și Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” (BACĂU), Școala Gimnazială Râmnicelu, Școala Gimnazială Tichilești și Liceul pedagogic D.P. Perpessicius (BRĂILA), Liceul Tehnologic Special Pentru Deficienți De Auz și Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” (CLUJ), Școala Gimnazială Specială Târgoviște și Școala Gimnaziala Ulmi (DÂMBOVIȚA), Școala Gimnazială nr.29 și Școala Gimnazială Specială „Constantin Pufan” (GALAȚI), C.S.E.I „Alexandru Roșca” și Școala Gimnazială Elena Cuza (NEAMȚ), Centrul Școlar de Educație Incluzivă și Colegiul Național „Petru Rareș Beclean” (BISTRIȚA-NĂSĂUD), CSEI Băbeni și Școala Gimnazială nr. 4 Râmnicu Vâlcea (VÂLCEA).
În primul joc disputat echipa din Brăila a câștigat cu 1-0 cu reprezentanta județului Galați. În jocul 2 au câștigat cu 2-0 cu reprezentanta județului Bacău, iar în jocul 3 au câștigat cu 4-0 cu reprezentanta județului Dâmbovița. După cele 3 jocuri s-au făcut 2 grupe valorice, iar echipa din Brăila a fost în grupă cu reprezentantele județelor Cluj și Dâmbovița. Fetele de la Brăila au pierdut cu 0-1 meciul cu echipa din Cluj și a câștigat cu 1-0 jocul cu cele de la Dâmbovița.
Din cele 8 goluri marcate de echipa brăileană, 7 au fost marcate de Mocanu Karina Maria și unul de Ștefan Silvia.
Lotul echipei care a reprezentat județul Brăila a fost alcătuit din: Rasca Nicoleta, Codreanu Elena Andreea, Dumitru Ionela, Dumitru Veronica, Rasca Flavia, Ștefan Silvia, Mocanu Karina Maria, Gheorghiță Violeta Cristina, Dincă Andreea Teodora și Ciocârlan Alexandra. Antrenori: Prof Marchidanu Marius Cristian și Prof Micu Dorel Ionuț, cu sprijinul primarului comunei Râmnicelu Mocanu Dragoș Ionuț.
Fetele de la Brăila s-au clasat pe locul 2 la finalul turneului.
