Actualitate

Reincarcerat pentru nerespectarea prevederilor impuse de eliberarea conditionata

Miercuri, 18 noiembrie, poliţişti de la Postul de Poliţie Comunal Galbenu l-au depistat şi încercerat în Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Tichilești, pe B. Adrian (19 ani), din comuna Galbenu, în baza sentinței penale a Tribunalului Brăila, din data de 9 octombrie 2015, de revenire asupra liberării condiționate a acestuia.

Tânărul a fost încarcerat prin decizia Tribunalului Brăila din data de 1 iunie 2011, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, ulterior, fiind eliberat condiționat, prin decizia din data de 10 noiembrie 2014,  a aceluiași tribunal,

Întrucât nu a respectat prevederile impuse de Centrul de Probațiune, respectiv, obligația de a nu părăsi județul Brăila, a fost reîncarcerat la PMT Tichilești.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •