Politica

Referendumul pentru demiterea primarului ar putea capata contur

Referendumul pentru demiterea primarului ar putea capata contur
Referendumul pentru demiterea primarului ar putea capata contur
Referendumul pentru demiterea primarului ar putea capata contur

Zilele acestea, cei de la Noua Republica vor contacta partidele politice pentru a le solicita sprijinul. Viorel Botea, vicepresedinte al BPJ/PDL spune ca din punctul sau de vedere demersul este unul bun, insa a mentionat ca cei din conducerea partidului nu au avut inca nici o reactie in acest sens. Potrivit Marioarei Nistor, PP-DD nu se va implica in acest demers.

Pareri pro si contra in privinta referendumului de demitere a primarului. Fie ca sunt in opozitie sau nu, ideea celor de la Noua Republica a starnit ceva controverse in randul politcienilor nostri. Prima care a reactionat a fost Marioara Nistor, presedinta interimara a PP-DD Braila care este de parere ca: „Nu cred ca demersul acestei formatiuni minuscule va putea convinge brailenii sa marseze spre o concentrare civica de amploare care sa duca la demiterea primarului Brailei. Sunt sceptica ca procedura respectiva va avea succesul asteptat de initiatori, mai ales in actuala conjunctura social-politica”.
Chiar daca sunt mai multi sceptici, decat optimisti, cei de la Noua Republica sunt decisi sa nu renunte la aceasta actiune. Florin Dragan a spus ca este constient ca nu va fi usor sa duca la bun sfarsit un astfel de demers si spune ca indiferent de rezultatul final, pricipalul lor scop este acela de a informa cetatenii de erorile grave ale administratiei Simionescu.
„Urmarirm aspecte calitative mai degraba decat cantitative, aceasta insemnand ca este mai importanta trezirea constiintei civice a brailenilor. Este important ca brailenii sa se revolte in fata nedreptatilor, sa sanctioneze proasta administrare, sa nu mai accepte risipa banilor publici. Urmarim ca brailenii sa-si manifeste cetatenia intr-un mod activ si sa inteleaga ca au si drepturi nu doar obligatii. Primarul si functionarii din primarie sunt in slujba brailenilor si nu invers. E un demers care tinteste si responsabilizarea autoritatilor in raport cu comunitatea”, declarat Florin Dragan, vicepresedintele Partidului Noua Republica.

 40.000 braileni trebuie sa semneze pentru  validarea referendumului

Viorel Botea, fostul inspector general este unul dintre sustinatorii referendumului si spune ca nu s-ar fi ajuns aici, daca autoritatile locale ar fi facut licitatia conform legii. „Zona Dorobanti este plina de gropi. Au fost probleme de ordin legal, pentru ca licitatia nu a fost organizata conform legii. Personal consider ca este o actiune corecta, stiu foarte multi colegi care ar sprijini aceasta actiune. Nu pot vorbi in numele partidului, pentru ca pana in acest moment nu s-a discutat despre acest subiect”, a declarat Viorel Botea. Pentru a putea deveni valid, referendumul are nevoie de semnatura a 25% din totalul alegatorilor inscrisi pe listele de vot, adica  peste 40.000 de brailenii trebuie sa semneze pentru demiterea primarului.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.