
Marți, 9 decembrie, de la ora 10.00, în Sala de ședințe a Companiei de Utilități Publice ”Dunărea” SA, a avut loc o ședință extraordinară a CLM, care a avut pe ordinea de zi 7 proiecte de hotărâre. Ședința a fost marcată și de un moment special, primarul Municipiului Brăila, Aurel Gabriel Simionescu, aniversându-și ziua de naștere, ocazie cu care Simona Drăghincescu i-a oferit un buchet de flori. La finalul ședinței s-a ciocnit o cupă de șampanie.
La ședință au participat 21 de consilieri, din cei 27 aflați în funcție. Au lipsit motivat consilierii: Cristian Pricop, Eduard Ciocan, Marian Chiru, Marian Fusea, Paul Crețu și Ionel Alexandru. Consilierul Simona Drăghincescu a spus că nu a primit încă nici un răspuns la solicitarea sa de a clarifica situația unor colegi consilieri, privind apartenența politică a acestora și drept urmare va participa la ședință, dar nu va vota.
Primul punct de pe ordinea de zi a ședinței a fost referitor la rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Brăila pe anul 2014. În urma rectificărilor efectuate, bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului a ajuns la suma de 305.382,05 mii de lei.
În această ședință, printre altele, s-au acordat aproape un miliard de lei vechi pentru echipa de fotbal, bani care vor intra în clubul de fotbal prin Asociația ”Iubitorii Sportului”. De altfel la ședință au participat și câțiva dintre fotbaliștii de la CF Brăila, dar și persoane din conducerea clubului, în frunte cu președintele Valentin Avramescu, antrenorul Alin Pânzaru, căpitanul echipei Sorin Frunză. De asemenea au mai fost alocați 384.000 de lei pentru persoanele cu handicap și 95 de mii din cote defalcate și sume defalcate pentru echilibrare.
Primarul municipiului a spus că înțelegerea era de jumătate privat-jumătate administrația locală, dar administrația înseamnă Consiliul Local dar și Consiliul Județean, Consiliul Local s-a ținut de promisiune și a dat ce a dat, chiar și în plus, iar de la Consiliul Județean nu s-a acordat nici un ban.
Următoarele puncte pe ordinea de zi a fost referitor la stabilirea plafonului creanţelor fiscale care pot fi anulate pe anul 2014 și la modificarea anexei nr.4 la H.C.L.M. Brăila nr. 423/20.12.2010 referitoare la tarifele pentru activitatea e deszăpezire mecanică.
La punctul 4 al ordinii de zi s-a aprobat suma de 116 mii lei din bugetul local pentru acordarea de granturi unităților de învățământ preuniversitar de stat în vederea premierii elevilor și cadrelor didactice cu rezultate deosebite în domeniul performanțelor școlare (olimpiade și concursuri naționale și internaționale). Astfel, pentru un premiu sau o mențiune la nivel internațional s-au acordat 6 unități, pentru premiul I/medalie de aur la nivel național s-au acordat 3 unități, locul II – 2 unități și locul III- o unitate, iar la profesori, pentru aceleași performanțe, unitățile vor fi la jumătate. Deoarece premiere elevilor și cadrelor didactice se va face în parteneriat cu Consiliul Județean, care a aprobat acordarea acestor granturi în ultima ședință ordinară, valoarea propusă de 1600 lei pentru o unitate va fi suportată în mod egal de fiecare unitate publică implicată. La acest proiect de hotărâre, consilierul PNL Cătălin Hagiu n-a votat, fiul său, Ștefan Hagiu, fiind pe lista elevilor premiți.
Cele mai mari sume vor fi primite de Alex Tatomir de la Colegiul Național Nicolae Bălcescu, dublu medaliat internațional la Informatică și pugilistul Robert Eusebiu Jitaru, de la Liceul cu Program Sportiv, medaliat cu bronz la Campionatele Europene de box pentru tineret.
De asemenea s-a aprobat cu unanimitate de voturi Acordarea Diplomelor de Onoare revoluționarilor brăileni, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989, Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Serviciului de Utilitate Publică de Administrare şi Gospodărire Locală Brăila, pe anul 2014 și Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Serviciului de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor Brăila.