În cursul zilei de joi, 7 iunie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au depistat şi identificat pe un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din Brăila, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie calificată.
În fapt, în seara zilei de 06 mai a.c., brăileanul Silviu Beloiu, i-ar fi sustras suma de 20 de lei unei tinere, în vârstă de 22 de ani, ameninţând-o cu un cuţit. Silviu Beloiu a mai fost arestat pentru tâlhărie calificată în anul 2014, când mai era cercetat și într-un alt dosar pentru lovire şi alte violenţe. În 2013 acesta a avut emis un mandat european de arestare preventivă, emis de autoritățile belgiene, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism.
Bărbatul a fost reţinut de polițiști şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.