Poliţiştii brăileni au acţionat și în acest weekend, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.
În zilele de 03 şi 04 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Pe timpul activităţilor, au fost verificate 5 societăţi comerciale, au fost legitimate 230 persoane şi au fost oprite în trafic 182 autovehicule, fiind testaţi cu aparatul alcooltest un număr de 62 conducători auto.
De asemenea, polițiștii au constatat 60 contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 22.735 lei.
Dintre amenzile aplicate, 51 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 7 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi două la alte acte normative.
Ca măsuri complementare, poliţiştii au fost reţinute două permise de conducere şi au retras 5 certificate de înmatriculare.