
În urma activităţilor desfăşurate de A.J.O.F.M. Brăila, în anul 2014 au fost ocupate 5519 persoane aflate în evidenţa agenţiei. Solicitanţii de loc de muncă au participat la sesiuni informare, consiliere şi orientare profesională; servicii de medierea muncii; cursuri de formare profesională; completarea veniturilor salariale ale şomerilor care se încadrează înainte de expirarea şomajului; stimularea mobilităţii forţei de muncă; prime de încadrare pentru angajarea absolvenţilor.
Potrivit comunicatului de presă al AJOFM Brăila, angajatorii au beneficiat de subvenţionarea locurilor de muncă pentru încadrarea şomerilor peste 45 ani, şomerilor care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomerilor care mai au 5 ani până la pensie, persoanelor cu handicap, persoanelor supuse riscului marginalizării sociale, dar și a absolvenţilor din instituţii de învăţământ.
Analizând structura pe grupe de vârstă a persoanelor ocupate prin Programul de ocupare a forţei de muncă al A.J.O.F.M. Brăila, observăm faptul că, ponderea cea mai ridicată a fost reprezentată de persoanele ocupate cu vârsta peste 45 ani şi de cele cu vârsta cuprinsă între 35-45 ani, astfel: 14,0 % aveau vârsta sub 25 ani; 20,5 % între 25-35 ani; 27,5 % între 35-45 ani; iar 38,0 % cu vârsta mai mare de 45 ani. Structura acestora pe niveluri de pregătire, a fost urmatoarea: 11,3 % cu nivel de pregătire primar; 25,9 % cu nivel de pregătire gimnazial; 27,6 % cu nivel de pregătire profesional/şcoala de arte şi meserii; 24,6 % cu nivel de pregătire liceal /postliceal; 10,6 % cu nivel de pregătire universitar. Astfel, observăm faptul că, 64,8 % dintre persoanele ocupate, au nivel de pregătire primar, gimnazial şi profesional/şcoală de arte şi meserii. Dintre persoanele ocupate 32,1% erau reprezentate de femei iar 67,9 de bărbaţi; 25,3 % proveneau din mediul rural, iar 74,7 % din mediul urban.
În evidenţa A.J.O.F.M. Brăila, la data de 31 decembrie 2014, potrivit comunicatului de presă transmis de directorul executiv Monica Bratu, se aflau înregistraţi 9519 şomeri (cu 327 mai mulţi decât la aceeaşi dată a anului anterior), iar structura acestora pe niveluri de pregătire s-a prezentat, astfel: 81,2 % sunt someri cu nivel de pregatire primar, gimnazial si profesional/scoala de arte si meserii; 13,8 % cu nivel de pregatire liceal /postliceal si 5,0 % cu nivel de pregatire universitar.
”Din totalul şomerilor aflaţi în evidenţa A.J.O.F.M. Brăila, la data de 31.12.2014, femei sunt 36,2 %, iar barbati 63,8 %; someri indemnizati sunt 19,8 % si 80,2 % someri neindemnizati; someri din mediul rural 67,9 % si 32,1 % din mediul urban.
Cei mai mulţi dintre şomerii aflaţi în evidenţa agenţiei la 31 decembrie 2014, au fost: persoane cu vârsta cuprinsă între 40-49 ani (28,4%), persoane cu vârsta între 30-39 ani (22,2%), persoane cu vârsta peste 55 ani (16,1%), persoane cu vârsta sub 25 ani (15,2%) şi persoane cu vârsta între 50-55 ani (10,7%)”, se arată în comunicatul de presă al AJOFM Brăila.
La 31.12.2014 rata şomajului înregistrată la nivelul judeţului Brăila a fost de 7.24%, cu 0,25 % mai mare decât cea înregistrată la aceeaşi dată a anului 2013, dar și cu aproape două puncte procentuale peste media națională, care la finele anului trecut a fost de 5.29%. Chiar și în această situație Brăila nu se află în Top 10 al șomajului la nivel național, fiind depășit de Vaslui, Teleorman, Mehedinți, Buzău, Galați și Dolj, toate cu o rată a șomajului de peste 9 %.