
Aceasta este afirmația senatorului Cătălin Boboc, co-președinte al PNL Brăila, care a luat poziție într-o postare pe un site de socializare, față de ceea ce se întâmplă în Consiliul Județean Brăila, acolo unde în ședința extraordinară de miercuri i-a acordat pentru O ZI, prerogative de președinte lui Ovidiu Nechita, singurul vicepreședinte rămas în funcție.
[quote]Din luna august, de la suspendarea cu mascații a președintelui PSD, Bunea Stancu, de la conducerea Consiliului Județean, asistam la încercarea disperată a socialiștilor de a instala în locul acestuia pe unul de-al lor (sau de-al lui), cel mai probabil de teamă ca nu cumva cineva să-și bage nasul în bucătaria lor. Spun asta pentru că în atingerea acestui obiectiv s-au folosit de ordonanța traseiștilor pentru a-și construi o majoritate, au ignorat, cu fiecare ocazie, dispoziții legale ce reglementează activitatea din administrația locală (nu întâmplator câteva hotarâri sunt declarate nelegale de către instanțe), au făcut tot felul de presiuni pe Ovidiu Nechita și au inventat negocieri politice. În această perioadă, Ovidiu Nechita, singurul consilier/vicepreședinte în drept, conform legii, să preia atribuțiile președintelui, a încercat să asigure o administrare normală a treburilor județului, fără a-și putea propune să revoluționeze activitatea având în vedere timpul scurt, majoritatea ostilă și o parte a aparatului propriu dependent încă de partidul-stat. La sfârșitul lunii noiembrie, celălalt vicepreședinte, cel suspendat al PSD, și-a depus demisia și a deschis drumul urmașilor lui Stancu spre preluarea puterii. Așadar, în ședința ordinara din 23 decembrie, respectând regulile, socialiștii braileni pot alege un alt vicepreședinte și-i pot delega acestuia atribuțiile de președinte, petrecând astfel niște sărbători liniștite, savurând victoria. Dar noi, ceilalti, putem avea sărbători liniștite? De ce am crede că, după douăzeci si cinci de ani de administrație PSD în care n-am făcut nici un progres, lucrurile s-ar putea schimba în bine cu aceiași oameni la conducere?! Vom trăi și vom vedea, dar vom fi cu ochii pe ei, promit![/quote], a spus senatorul Cătălin Boboc.