Actualitate

Protest spontan la Braicar

Protest spontan la Braicar

Deși instanța a declarat ieri ca ilegală anunțata grevă de avertisment a șoferilor și vatmanilor de la Braicar, în această dimineață aceștia au decis să nu iasă pe traseu, într-un protest spontan.

Zeci de brăileni așteaptă în stații un mijloc de transport pentru a se deplasa la muncă sau la școală. Stațiile de taxi sunt goale, mulți brăileni apelând la aceste mijloace de transport pentru a se deplasa. Doar maxi taxi de pe traseele 61 și 62, care circulă de la Carrefour spre Vidin au mai putut lua câțiva dintre călătorii aflați în stații.

Angajații Braicar protestează în curtea Depoului din zona Radu Negru, nemulţumiţi de faptul că negocierile cu administraţia Braicar au eşuat precum şi că Tribunalul Brăila a declarat ilegală greva de avertisment care era oricum programată pentru această dimineaţă.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •