Circa 200 de persoane, membri și simpatizanți ai Alianței AUR, au participat miercuri seară la un protest împotriva comasării alegerilor locale cu alegerile europarlamentare. Membrii AUR au venit în grup pe Bulevardul Al. I. Cuza, pornind din fața Palatului Agriculturii, fluturând steaguri tricolore și scandând „PSD și PNL/ Aceeași mizerie!” și ”Vrem dreptate/Nu comasate” apoi au pus lumânări electrice pe pervazul geamurilor de la sediul PSD situat pe Bulevardul Al. I. Cuza, la intersecție cu strada Mihai Eminescu.
În fruntea protestatarilor s-au aflat coordonatorul județean al AUR Brăila, George Turiac, fost consilier județean ALDE în mandatul trecut, și Viorel Botea, care este membru AUR din octombrie 2023, dar a rămas consilier PMP în Consiliul Județean, unde de ani de zile votează doar alături de PSD. Florin Cîrligea, cel care este de fapt liderul AUR la Brăila, a lipsit, fiind, se pare, plecat în Austria pentru rezolvarea unor probleme medicale.
la mitingul AUR a mai fost prezent Dorin Silviu Petrea, fost deputat în mandatul 2012-2016, ales pe listele USL (adică PSD+UNPR+PNL, exact partidele pe care acum le hulește), președintele Partidului Republican Brăila (care face parte din Alianța AUR), împreună cu câțiva colegi de partid.
S-a ținut un moment de reculegere pentru moartea democrației și apoi câțiva dintre participanți, în frunte cu Turiac, au luat cuvântul și au citit rând pe rând de pe o foaie motivele pentru care AUR consideră că ideea comasării alegerilor este un atentat la democrație. Singurul care a vorbit liber a fost Viorel Botea, cel care a susținut că liderii PSD și PNL vor comasarea alegerilor locale cu cele locale pentru a-și păstra locurile, adică exact ce face el în Consiliul Județean, unde a rămas consilier din partea PMP deși a trecut de 4 luni la AUR, dar votează în continuare alături de PSD.
Un alt vorbitor a citit de pe foaie că prin această comasare a alegerilor s-ar încălca dreptul cetățenilor de a candida, lucru complet fals, pentru că în tot șirul alegerilor din 2024 singurele alegeri în care o persoană nu poate candida pentru două funcții este la alegerile locale, unde nu poate candida în același timp pentru funcția de președinte al CJ și pentru cea de primar al unei localități. În rest nu se încalcă niciun principiu al democrației prin această comasare a alegerilor. O altă intoxicare aruncată pe piață de cei de la AUR este că românii se vor încurca în cele 5 buletine de vot. Comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare nu înseamnă decât exercitarea votului în aceeași zi, dar în secții de votare separate, pentru că desemnarea reprezentanților partidelor politice în secțiile de votare se face diferit la cele două tipuri de alegeri.
Același vorbitor a spus în discursul său că ”în 89 am luat decizia de a-l omorî și al împușca pe Ceaușescu. rămâne la momentul de față să ne rezumăm tot acolo, la momentul 89”
Într-adevăr, cei de la AUR se tem că mobilizarea la vot va fi mai mare din partea celor două partide aflate acum la guvernare, adică PSD și PNL, care ar face ca procentul lor la europarlamentare să mai scadă, dar și faptul că revenirea la alegeri locale în luna iunie îi prinde descoperiți în multe localități, unde nu au structuri și candidați pregătiți de fapt aceasta este cea mai mare temere a lor, nicidecum încălcarea vreunui principiu al democrației sau faptul că alegerile nu ar fi libere.