
Zilele Brăilei se vor astăzi cu un spectacol pe Esplanadă, unde de la ora 20.30 va concerta Lidia Buble, iar de la 21.30 brăilenii vor putea urmări un show cu Fachiri. Andra va urca pe scenă la ora 21.40 și va întreţine atmosfera timp de o oră. La ora 23.00 este programat spectacolul de lasere, ce va marca sfârşitul zilelor de sărbătoare.
În prima parte a zilei de 15 august, brăilenii se pot bucura de alte activităţi desfășurate în mai multe locații din municipiu.
Ca în fiecare an, Ziua Marinei Române va fi marcată pe Esplanada Dunării. Sărbătoarea va începe la ora 9.45 cu Parada navală, exerciţii navale şi Sosirea Zeului “Neptun”. La ora 11.20 este programată tradiţionala competiţie de canotci 10+1, coordonată de Ivan Patzaichin, cu participarea echipajelor din Brăila șiGalaţi. De la 11.50 se va da startul jocurilor marinăreşti.
În Piaţa Traian vor avea loc ateliere de creaţie literară şi de face painting, iar în Parcul Monument vor avea loc spectacole susţinute de Muzica Militară a Garnizoanei Brăilei şi Şcoala Populară de Arte Vespasian Lungu Brăila, precum şi un concurs de şah pentru copii, organizat de CS Micul Prinț Brăila.
Pentru ca la aceste evenimente să poată participa brăileni din toate colțurile orașului “Braicar” a prelungit orarul de transport în comun pe toate traseele până la ora 24.00.
