
Primul meci al fazei I a play-offului Ligii Naționale de handbal feminin, dintre HCM Roman și SCM Craiova a avut loc miercuri, la Roman. HCM-ul, clasată pe locul 5 la finele sezonului regulat și-au fructificat avantajul terenului propriu, câștigând cu 27-21 (15-11) un meci controlat în totalitate.
Echipa lui Florin Pera a controlat în permanență meciul, reușind o victorie foarte importantă în condițiile în care a întâlnit o formație ce și-a asigurat în mare măsură prezența în cupele europene în noul sezon grație prestației din Cupa României, unde au terminat pe locul 3. Meciul al doilea va avea loc pe 6 mai, la Craiova, la fel ca și al treilea, dacă este cazul.
HCM Roman: Toskovic 9 goluri, Iuganu 7, Horobeț 3, Agrigoroaie 3, Druțu 2, Stoleru 2, Crap 1.
SCM Craiova: Tiron 8 goluri, Lazarin 3, Apipie 3, Ianași 2, Zamfirescu 2, Tănăsie 1, Florică 1, Cioaric 1
Joi au avut loc și primele meciuri din play-outul Ligii Naționale feminine de handbal, care au programat trei meciuri, ânsă doar cel de la Deva, între Cetate și Mureșul a fost total dezechilibrat.
Handbalistele de la HCM Rm. Vâlcea au trecut cu brio peste primul obstacol din play-out-ul Ligii Naţionale. Acestea au reuşit să se impună, pe teren propriu, în faţa Universităţii Neptun Constanţa. Vâlcencele s-au aflat aproape pe tot parcursul meciului la conducere, iar echipa lui Crăciun a condus de doar două ori: cu 4-3 în minutul 7 și cu 6-5, în minutul 13, după care vâlcencele au preluat conducerea partidei. Cea mai mare diferenţă din prima repriză a fost de patru goluri, scor 11-7 în minutul 21, iar în partea secundă au reușit să mărească ecartul la 21-15, în minutul 43.
HCM Rm.Vâlcea: Băbeanu, Sîntămărean – J.Luca 11, Bădiţă 5, Stoica 3, Ilina 3, Vădineanu 1, Adespii 1, Craiu, Andrei, Cherăscu. Antrenor Dumitru Muşi
Neptun: Vişan, Petrescu – Enescu 9, Toma 6, Orsivschi 2, Iovănescu 1, Ivan 1, Mărginean 1, Stoican 1, Tamaş 1, Petrescu, Barbos. Antrenor Ion Crăciun
La Slobozia, ”U” Alexandrion Cluj a reușit să treacă de CSM cu 31-26 (16-15), o diferența prea mare față de realitatea din teren. Gazdele au condus cu 25-24 în minutul 53 al partidei, dar ardelencele au înscris de șase ori consecutiv pe final și au bifat astfel trei puncte extrem de importante.
CSM Unirea Slobozia: Dăscălete 8 goluri, Nica C. 6, Băcăoanu 4, Carabulea 3, Gavrilă 2, Pavăl 1, Drăguț 1, Nica A. 1
”U” Alexandrion Cluj: Laslo 10 goluri, Popa 7, Chintoan 6, Paraschiv 4, Vălean 2, Biriș 1, Cîrjan 1.
Cetate Deva a câștigat la scor meciul cu cea mai slabă echipă care a evoluat în Liga națională în ultimii ani, Mureșul Tg. Mureș ”reușind” să bifeze 27 de înfrângeri consecutive, din tot atâtea meciuri. Cele două echipe au fost la egalitate ultima dată în minutul 3, la scorul de 2-2, apoi gazdele s-au distanțat la patru goluri în minutul 12, scor 7-3, pentru ca după 30 de minute Deva să conducă cu 17-12.
În repriza a doua gazdele au continuat să-și mărească avansul, reușind să ajungă după 60 de minute la 13 goluri, scor 37-24 (17-12).
Cetate Deva: Ana Maria Simion 12 goluri, Natasa Krnic 8, Mihaela Ani Senocico 4, Cristina Malac 3, Dunja Tasic 2, Carmen Cartaș 2, Alina Șovar 2, Claudia Din Mojoiu 2, Nicoleta Rusu 1.
SC Mureșul: Georgeta Bucin 6 goluri, Cristina Șunea 5, Teodora Pârvan 4, Ana Deac 3, Sonia Seraficeanu 3, Andreea Serediuc 2.
Sâmbătă, de la ora 14.00, în direct la Digisport, în sferturile turneului play off, HC Dunărea Brila o va întâlni în Sala Polivalentă pe CSM Bucureşti. Cu toate că evoluează pe teren propriu, elevele Alexandrinei Soare au şanse minime să obţină un rezultat pozitiv în faţa unei formaţii net superioare valoric. Partida dintre HC Dunărea şi CSM Bucureşti este arbitrată de constănţenii Adrian Georgescu şi Mihai Moldoveanu, observator fiind delegat L.Condrut din Prahova.
Vineri, 1 mai, de la ora 19.30, HC Zalău ca întâlni pe Corona Brașov, iar sâmbătă, 2 mai, de la ora 17.30, CSM Ploiești va juca cu HCM Baia Mare.