Dacia Unirea Brăila a realizat astăzi prima victorie după 17 etape în Liga a 2-a. Elevii lui Florentin Petre au revenit după ce au fost conduși la pauză cu 1-0 și au câștigat cu 2-1 meciul cu Daco-Getica București.
Nici nu a început bine meciul și în minutul 1 Vitan a trimis o pasă greșită în propriul careu la Bustea, acesta i-a pasat în dreapta lui Teuț, care a șutat de la 10 metri, pe colțul lung și l-a învins pe Avram, uluit de greșeala colegului său.
Prima acțiune mai periculoasă la poarta oaspeților s-a consumat în minutul 7, când Ciucureanu a executat un corner de pe stânga, dar Gavrilaș a ieșit și a boxat în lateral. Un minut mai târziu Van der Driest a trimis o pasă în adâncime pentru Bebey, aflat la marginea careului, dar atacantul brăilenilor nu a putut prelua mingea.
În minutul 11 Călințaru a executat o lovitură liberă de la 28 de metri lateral stânga, a centrat în careu, iar Bustea a reluat cu capul pe spate și Avram a reținut.
În minutul 17, la o acțiune mai consistentă de atac a brăilenilor, mingea a ajuns la Bebey, care de la 17 metri ușor lateral dreapta a șutat peste poartă. Peste patru minute, la un corner de pe dreapta bătut de Van der Driest, Mucuță a reluat imprecis cu capul din 4 metri și a trimis pe lângă. Oaspeții au pornit un atac rapid pe stânga, Bustea a intrat în careu și l-a driblat pe Niță, care a întins piciorul și l-a agățat pe jucătorul de la Daco-Getica și arbitrul a dictat penalty. Tot Bustea a executat lovitura de pedeapsă, în dreapta lui Avram, care a ghicit colțul și a parat mingea, evitând golul.
În minutul 25 Van der Driest a încercat să pătrundă perpendicular pe poartă, dar la 18 metri s-a împiedicat în minge și a fost deposedat, iar în minutul 32 tot el a executat o lovitură liberă de la 22 de metri lateral stânga, dar mingea a trecut pe lângă poartă. Până la pauză niciuna dintre cele două echipe nu și-a mai creat nici o ocazie și Dac-Getica a intrat la cabine cu un gol avantaj.
După pauză, jucătorii lui Florentin Petre au ieșit mai deciși la joc și au controlat mai mult mingea, iar în minutul 52 la o pătrundere în careu a lui Niță, acesta a fost faultat de Georgescu și arbitrul a dictat penalty la semnalizarea asistentului Doru Zamfir din Slatina. Lovitura de la 11 metri a fost executată de Bertrand Bebey, care a șutat în vinclul din dreapta portarului Gavrilaș și a adus egalarea.
După primirea golului oaspeții au ieșit la atac și în minutul 60, după o centrare a lui Călințaru, Mușat a șutat din interiorul careului peste poartă. În minutul 63 Ciucureanu a pierdut o minge la 22 de metri de propria poartă, Eugen Nica a pătruns în careu și de la 12 metri, singur cu Avram, a șutat în bara din dreapta, irosind șansa de a-și readuce echipa în avantaj.
În minutul 78, Coteț a insistat pe partea dreaptă, a intrat în careu și a șutat spre poartă, dar Acolatse s-a interpus pe direcția mingiei și a trimis-o în propria poartă, 2-1 pentru Dacia Unirea Brăila.
Brăilenii nu au mai insistat pe atac și au încercat să mențină rezultatul care le aducea prima victorie în Liga a 2-a. Oaspeții au alergat măcar după golul egalizator, într-un meci în care au deschis scorul rapid și la 1-0 au ratat și o lovitură de la 11 metri. În minutul 89 la un corner bătut de Petriș, Călințaru a reluat cu capul, dar Avram a reținut, iar în minutul 90 Acolatse a trimis cu capul din 4 metri pe lângă poarta brăilenilor și rezultatul final a rămas 2-1.
Dacia Unirea Brăila: R. Avram – Gab. Niţă, A. Pleşa, B. Hamza, V. Manu – Van den Driest, R. Vitan (min. 46 L. Coteț), Lu Yeufeng, C. Ciucureanu – D. Mucuţă (min 74 S. Le Metayer), Bebey (min. 90+1 D. Hâmpea). Antrenor: Florentin Petre
Daco Getica București: Gavrilaş – Cotigă, Motroc, Vl. Georgescu, Val. Dima, Acolatse, Carabela (min. 46 Mușat), Călinţaru, Bustea (min. 81 Al. Ilie), Teuţ (min. 79 Petriș), Eug. Nica. Antrenor: Marius Baciu
Dacia Unirea a acumulat 8 puncte după 17 etape și a părăsit ultimul loc în clasament, pe care a coborât acum ACS Poli Timișoara, echipă care a rămas doar cu 5 puncte. În etapa a XVIII-a Dacia Unirea Brăila va juca sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 13.00, în deplasare la SSC Farul Constanța.