Social

Prevenirea violentei in familie

Prevenirea violentei in familie

Poliţiştii brăileni au acţionat săptămâna trecută în municipiu, pentru prevenirea faptelor infracţiunilor, conştientizarea şi descurajarea violenţei în familie. 

În zilele de 15 şi 20 iunie a.c., între orele 09:00 – 12:00,  poliţiştii din cadrul compartimentului Analiza și Prevenirea Crimunalității și cei ai Biroului Proximitate  au acţionat pe raza municipiului pentru prevenirea şi combaterea faptelor contravenţionale şi penale, conştientizarea şi descurajarea potenţialilor agresori de a mai comite fapte de natură penală cu violenţă împotriva membrilor de familie.

Activitatea s-a înscris în Programul judeţean de prevenire a violenţei în familie şi a urmărit conştientizarea potenţialilor agresori, îndeosebi de sex bărbătesc, cu privire la consecinţele actelor de violenţă îndreptate asupra membrilor de familie şi descurajarea implicării acestora  în astfel de fapte.

În acest scop, poliţiştii de prevenire şi de proximitate au purtat discuţii cu peste 800 de cetăţeni, întâlniţi pe străzile şi în barurile din municipiul Brăila, cărora le-au transmis informaţii şi recomandări cu privire la formele violenţei domestice; infracţiunile pentru care poate fi sancţionat agresorul şi pedepsele aplicabile și ordinul de protecţie – în ce situaţii poate fi emis, perioada, măsurile  – obligaţii şi interdicţii care pot fi luate împotriva agresorului şi riscurile încălcării ordinului.

De asemenea, au fost distribuite 1330 de flyere cu informaţii şi recomandări preventive.

Polițiștii brăileni spu că, dacă gândul la suferinţa pe care le-o produci celor pe care pretinzi că îi iubeşti nu te împiedică  să ridici pumnul asupra lor, e bine să ştii că:

–        lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă; dacă rănile suferite de victimă necesită pentru vindecare până la 90 de zile de îngrijiri medicale, pedeapsa pentru agresor poate fi  închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amenda.

–        pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani dacă actele de violenţă pun în primejdie viaţa victimei sau îi produc o infirmitate, leziuni traumatice care necesită, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav şi permanent ori avortul.

–        Atenţie!!! Dacă actele de violenţă sunt îndreptate împotriva unui membru de familie, pedeapsa se măreşte cu un sfert. În plus, victima poate obţine în instanţă un ORDIN DE PROTECŢIE împotriva agresorului.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •