În ziua de 7 februarie a.c., poliţişti din cadrul Birourilor Ordine Publică şi Rutier, Postului de Poliţie Comunal Galbenu, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat, pe raza judeţului Brăila, pe linia respectării prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică, actele de comerţ şi circulaţia pe drumurile publice.
Pe timpul activităţilor, au fost legitimate 60 de persoane şi au fost oprite în trafic 50 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 22 de şoferi.
Totodată, cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 7700 de lei. Dintre sancțiunile aplicate, 12 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 5 la Legea 61/91 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
