Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila au desfăşurat astăzi, în complexul comercial Brăila Mall, o activitate de conştientizare a cetăţenilor cu privire la efectele violenţei asupra femeii. Activitatea s-a înscris în contextul marcării la nivel mondial a Zilei pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeii.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila au discutat cu femeile aflate la cumpărături în incinta complexului comercial despre semnificaţia zilei de 25 noiembrie, despre noţiunea juridică şi psihologică a noţiunii de violenţă în familie şi le-au oferit sfaturi pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor conflictuale.
Informaţiile oferite de reprezentanţii celor două instituţii au fost completate cu cele privind prevederile Legii nr. 217/2003, referitoare la ordinul de protecţie care poate fi solicitat de victimele violenţei domestice, dar şi serviciile de găzduire şi sprijin în cadrul unor centre de protecţie a victimelor violenţei în familie.
Dintre recomandările transmise de specialişti, amintim:
- Evită certurile cu persoanele din familie pe care le cunoşti ca fiind violente; s-ar putea ajunge la lucruri forte grave;
- Fereşte-te să intri în conflict cu membrii familiei care se află sub influenţa băuturilor alcoolice, nu îi jigni şi nu le încuraja comportamentul agresiv;
- Păstrează într-un loc doar de tine ştiut copii ale documentelor de identitate şi eventual, o sumă de bani, pe care să le poţi lua cu tine în situaţia în care eşti nevoită să părăseşti în grabă locuinţa;
- Dacă ai fost agresată fizic, prezintă-te de urgenţă la Serviciul de Medicină Legală pentru a-ţi fi eliberat un certificat medico-legal;
Dacă eşti urmărită de către o persoană violentă, ţine cont de următoarele sfaturi:
- schimbă traseele pe care mergeai de obicei (la muncă, la rude, la cumpărături);
- încearcă să călătoreşti sau să te afli, în locuri publice, în compania mai multor persoane;
- fă-ţi cumpărăturile în locuri diferite.
- Dacă doreşti mai multe informaţii şi să discuţi cu un specialist care să te îndrume să găseşti soluţii, sună la 0800 500 333 – numărul unic naţional pentru victimele violenţei în familie, (linie telefonică gratuită, la care operatorii răspund non-stop, înfiinţată în cadrul Agenţiei pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, din subordinea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.
- Cere instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie împotriva agresorului, poartă asupra ta o copie a acestui document şi sună la 112 dacă agresorul nu respectă ordinul;
- Dacă îţi cauţi adăpost, pentru tine şi copiii tăi, ca urmare a violenţelor din familie, sună la 0239 983 – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi poţi beneficia de protecţie, adăpost şi consiliere, pe o perioadă determinată, în funcţie de nevoile şi situaţia ta socială şi familială.