De ce s-a mărit cu un milion de lei suma destinată reabilitării Spitalului Județean Brăila, în ultimele circa 6 luni? În ședința CJ din 25 iulie, pe ordinea de zi a fost introdus și un proiect de hotărâre privind aprobarea devizului general centralizat și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiie ”Reabilitarea secției UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brăila”
Consilierul liberal Alexandru Bucălău a întrebat în ședința CJ Brăila de ce s-a mărit cu peste un milion de lei suma destinată reabilitării UPU De la Spitalul Județean Brăila, în ultimele circa 6 luni, dar n-a primit un răspuns clar de la președintele CJ Brăila, care s-a mulțumit să spună că Sunt chestii tehnice pe care poate să le răspundă oamenii tehnici”!
Proiectul este realizat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, la care în luna februarie 2022 s-au aprobat devizul general actualizat și indicatorii tehnico-economici, valoarea totală a investiției fiind de 6.663.776,88 lei (TVA), din care Construcții+Montaj 3.774.367,27 lei (inclusiv TVA).
În data de 14.07.2022 s-a transmis ordinul de începere a lucrărilor, iar graficul prevedea o durată de 12 luni pentru executarea proiectului. După începerea acestor lucrări, proiectantul a emis 8 dispoziții de șantier care au condus la majorarea valorii contractului de lucrări. Totodată, s-a decalat cu două luni termenul de finalizare a lucrărilor.
Având în vedere aceste aspecte, proiectantul SC GLOBEXTERRA SRL a trimis recent CJ Brăila un memoriu justificativ privind o nouă actualizare a devizului general, din care rezultă o valoare totală a investiției de 6.663.776,88 lei (TVA), din care Construcții+Montaj 4.595.367,37 lei (inclusiv TVA).
Consilierul Bucălău l-a întrebat pe președintele Chiriac de ce s-a modificat de atâtea ori valoarea sumei alocate inițial:
„Vreau să știu și eu motivul pentru care se modifică de atâtea ori hotărârile privind renovarea spitalului. Acum am înțeles că ar fi proiectul făcut prost și trebuie modificat proiectul tehnic și cu studiul de fezabilitate.Am citit, da. Iar suma respectivă a fost mărită cu un milion, un milion și ceva de lei. Explicați-ne și nouă care este motivul pentru care de fiecare dată trebuie să facem modificarea hotărârii.” a întrebat Bucălău
„Domnu’ consilier, v-am explicat de atâtea ori. Ați auzit de dispoziții de șantier?”, a replicat Chiriac
„Am auzit, dar care este motivul pentru care sunt 8 dispoziții de șantier într-un interval de jumătate de an?”, a spus Bucălău, care după ce președintele CJ i-a răspuns că puteau să fie și 20 de dispoziții de șantier a spus că în această situație proiectul ar fi fost făcut greșit.
„Nu, cum să fie greșit, atâta timp cât în momentul proiectului, pe parcursul derulării lucrărilor, sunt și lucrări ascunse, și lucrări care se pot întâmpla în timpul derulării lucrărilor proiectului.”, a replicat Chiriac.
„Păi câte lucrări ascunse sunt?” a întrebat apoi consilierul PNL.
„Vreți să vă faceți manager de proiect? Sunteți și inginer, și drumar… sunteți de toate, numai circ, demagogie și numai cu întrebări puerile veniți în ședințele de CJ!”, a replicat Chiriac, ironic.
La solicitarea lui Bucălău de a primi, totuși, un răspuns clar la întrebările sale, Chiriac i-a reproșat acestuia că „vorbește peste el”, că nu are bună creștere și bun simț: „Apelez la cei 7 ani pe care considerați că-i aveți!”.
Consilierul liberal Dănuț Lungu a intervenit și i-a cerut șefului județului să nu se mai comporte în acest fel.
„Păi nu, dar văd că dvs mă certați pe mine de fiecare dată!”, a răspuns Chiriac.
„Colegul meu v-a adresat o întrebare. Dvs, dacă vreți să răspundeți, răspundeți, dacă nu, rugați colegii din CJ să răspundă, cei care sunt răspunzători sau poate chiar managerul sau poate dirigintele de șantier. E mai simplu. De ce ne faceți tot timpul morală, nu înțeleg. Dvs sunteți cel perfect?”, a spus Lungu.
„Păi de ce-mi faceți mie morală? Nimeni nu este perfect. Dacă aveați această întrebare sau aceste întrebări, sunt directori din cadrul aparatului de specialitate, puteți să-i întrebați de ce se mărește acest proiect. Aveți comisiile de specialitate. Faceți acest lucru doar în cadrul ședințelor de Consiliu de a vă face publicitate gratuită. Sunt chestii tehnice pe care poate să le răspundă oamenii tehnici. Iar dvs, de obicei, în cadrul ședințelor de Consiliu îmi puneți mie, personal, întrebarea și eu vă răspund.” a mai spus Chiriac care a supus apoi la vot proiectul de hotărâre.