
Joi după amiază, de la ora 14.00, Sala mare a Palatului Administrativ a fost neîncăpătoare pentru elevii, profesorii sau părinții elevilor premiați pentru rezultate deosebite la concursurile naționale din anul 2015. Anul acesta, alături de sportivi, cele mai multe premii au fost obținute la olimpiadele de limbi străine.
Festivitatea a început cu un concert de colinde susținut de un grup de colindători de la Școala gimnazială Salcia Tudor, care au smuls ropote de aplauze de la asistență. După scurtul concert de colinde, vicepreședintele CJ Brăila Viorel Mortu, primarul Brăilei Aurel Simionescu, inspectorul școlar general Cătălin Canciu, subprefectul Aurelian Țiripa și președintele Sindicatul Învăţământ „Corneliu Gheorghe Caranica” Valeriu Partenie, au adresat un cuvânt de salut elevilor și profesorilor prezenți, după care s-a trecut la acordarea distincțiilor și premiilor în bani.
Pentru prima dată s-a luat decizia să se premieze și doi studenți de la cele două facultăți din Brăila. Astfel au fost premiați, la propunerea decanilor Universității Constantin Brâncoveanu și ai Facultății de Inginerie Brăila, Alexandra Diana Frunză, respectiv Nicoleta Cenca, ultima fiindu-i studentă și primarului Aurel Simionescu la cursul pe care-l predă la FIB.
Primii elevi premiați au fost cei care au realizat performanțe la olimpiade internaționale și la campionate europene. Costelia Steluța Tiutiu, elevă în clasa a VIII-a, pregătită la Școala gimnazială Șuțești de profesoara Corina Ceamă, a fost premiată cu 9.600 de lei pentru premiul I la Olimpiada Internațională de Limba rromani. Profesoara ei a ținut să precizeze că eleva sa nu este vorbitoare nativă de limba rromani, ea învățând practic această limbă ca pe o limbă străină și acest lucru a ajutat-o foarte mult în obținerea acestui rezultat.
Despina Eleftheraki, elavă în clasa a VIII-a la Școala gimnazială Mihu Dragomir a fost premiată alături de profesorul Evanghelos Garopoluos, pentru premiul I obținut la Olimpiada internațională a elenismului, la disciplina neogreacă.
Tot pentru o medalie internațională a fost premiat și pugilistul Robert Jitaru, elev în clasa a XII-a la Liceul cu Program Sportiv Brăila, medaliat cu bronz la ediția din acest an a Campionatelor Europene de box pentru tineret. Cum Robert nu a câștigat mealia ca reprezentant al LPS Brăila, nu a avut nici un profesor premiat, iar antrenorii săi de la CSM Brăila, George Perțea și Gigi Moise au rămas doar cu mândria că sportivul lor a primit o recompensă de la autorități cu 9600 de lei pentru medalia câștigată cu multă muncă și multe sacrificii.
Aflată în cantonament, Adelina Mihaela Sandu a fost premiată și ea pentru multiplele performanțe obținute în acest an atât pe plan internațional cât și pe plan național, dar premiul primit de la autorități va ajunge în posesia ei și a antrenorului Daniel Nicolae Iorga, la revenirea din cantonament, prin intermediul directorului LPS, Sorinel Meca. Tot în cantonament se află și o altă atletă premiată, Andreea Caracudă, care a fost reprezentată la festivitate de tatăl ei și profesoara ei de la LPS Brăila, Sica Lazăr.
Dintre elevii sportivi premiați, la festivitate au fost prezenți atletul George Baltă, pregătit de profesoara Aniela Anton, atletul Alexandru Iconaru, pregătit de profesorul Fănel Ionescu, atleta Andreea Dinu, pregătită de profesorul Nicu Roată, toți de la Liceul cu Program Sportiv Brăila. De asemenea a fost premiat și Claudiu Curte, pregătit de profesorul Tudorel Smeu, medaliat cu aur în proba de 50 m fluture la campionatele naționale din acest an.
Pentru premii I la Olimpiade naționale au fost premiați 10 elevi și Trupa de teatru a Liceului de Artă Hariclea Darclee, condusă de profesorii Nicoleta Brînzei și Jarcu Zane. Toți cei 15 ”actori” ai liceului sunt studenți la facultăți de actorie și teatrologie, sau la alte facultăți, iar unul este student la medicină. Trupa care a câștigat premiul I la Olimpiada Națională de arta actorului, desfășurată la Timișoara în anul 2015, cu spectacolul ”Visul unei nopți de vară” a fost formată din 15 elevi de clasa a XII-a: Mădălina Cuțescu, Luciana Craioveanu, Robert Ciupitu, Gabriel Mihăilescu, Cosmin Iordache, Marina Podgoreanu, Sebastian Sîrbu, Maria Ioniță, Diana Beșchia, Adina Kesler, Alina Caraclinschi, Daniela Turiac, Codruța Tudoriu, Florin Simion și Daniel Verban.
Ceilalți 10 elevi cu premiu I la olimpiade naționale au fost:
Cristina Laura Staicu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci, profesor Dana Oprescu, premiul I la olimpiada de limba engleză clasa a X-a.
Ana Alexandra Chiprian, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci, profesor Mihai Chirsanov, premiul I la limba rusă modernă clasa a IX-a.
Alexandru Rotaru, elevă în clasa a XI-a la Colegiul economic Ion Ghica, profesor Maria Ștefan, premiul I la olimpiada limba rusă modernă clasa a X-a.
Anfisia Lazăr, premiul I la limba rusă modernă clasa a IX-a, elevă în clasa a XI-a la Liceul teoretic Nicolae Iorga, profesor Mihai Chirsanov.
Ana Andreea Procup, elevă în clasa a X-a la Liceul teoretic Nicolae Iorga, profesor Fenia Jipa Rubanov, premiul I la olimpiada limba rusă modernă clasa a IX-a.
Dorin Mihalache, profesor coordonator Gheorghe Antonescu, elev în clasa a XII-a, pentru premiul I la Olimpiada de arta actorului.
Ecaterina Ceban, elevă la Liceul teoretic Panait Cerna, profesor Fenia Jipa Rubanov, premiul I la olimpiada limba rusă modernă.
Doina Cebaniuc, elevă în clasa a X-a la Liceul teoretic Mihail Sebastian, profesor Aurel Ștefan Suvac, premiul I la olimpiada limba rusă modernă.
Maria Teodora Soare, elevă clasa a XII-a la Colegiul Gh. Munteanu Murgoci, profesor Tatiana Badea, premiul I la olimpiada de limba germană, atât la proba individuală cât și la proba de proiect.
Ștefan Popa Andrei, elev la Colegiul Național Nicolae Bălcescu, profesor Carmen Pîrlog, premiul I la olimpiada de limba germană.
Pentru premii II la olimpiade naționale au fost premiați:
Ana Maria Țăranu, clasa a IX-a la Colegiul Gh. Munteanu Murgoci, profesor Ana Coman, premiul II la olimpiada de limba română.
Vlad Gabriel Andrei, elev la Liceul de artă H. Darclee, profesor Ioan Popescu, premiul II la olimpiada de interpretare vocală, instrumentală și studii teoretice
Alex Tatomir, elev la Colegiul Național Nicolae Bălcescu, profesor Cristian Toncea, premiul II la Olimpiada de informatică.
Andreea Dumitru, elevă la Colegiul Gh. Munteanu Murgoci, profesor Ștefan Buzoianu, premiul II la Olimpiada de Educație tehnologică.
Premii III la olimpiade au obținut elevii:
Raluca Sbîrnea, elevă la Colegiul Național Nicolae Bălcescu, profesor Luminița Mocanu, olimpiada națională de limba engleză.
Teodora Ion, elevă la Colegiul Gh. Munteanu Murgoci, profesor Tatiana Badea, premiul III la olimpiada de limba germană.
Elena Alexa Ionescu, elevă clasa a VIII-a la Școala gimnazială Al. I. Cuza, profesor Daniela Petrea, olimpiada de limba franceză.
Adrian Vergil Leca, elev la Liceul de artă H. Darclee, profesor Nicoleta Brînzia, olimpiada de arta actorului.
Mihaela Florea, elevă în clasa a VIII-a la Colegiul Gh. Munteanu Murgoci, profesor Gabriela Constantinescu, premiul III la Olimpiada de Educație tehnologică.
Ștefan Andrei Popa, elev la Colegiul Național Nicolae Bălcescu, profesor Carmen Pîrlog, olimpiada de limba germană.