În plină campanie electorală, chipurile de Zilele comunei Șuțești, primarul în funcție, PSD-istul Costică Dobre s-a gândit că ar fi un moment propice de a mai bifa câteva voturi de la bătrânii satului care au peste 50 de ani de căsătorie. Un gest nobil, vor zice unii, numai că acest gest este făcut fix în mijlocul campaniei electorale pentru alegerile locale și nu într-un cadru festiv, ci direct la poarta celor implicați.
Mai mult, aceste premieri pentru familiile care au împlinit cincizeci de ani de căsătorie s-ar fi făcut fără o hotărâre de Consiliu Local Comunal și fără ca aceste sume să fie prevăzute în buget, după cum spun unii locuitori ai localității Șuțești, păstorite de 4 ani de un primar care a fost condamnat pentru proxenetism, chiar dacă între timp a fost reabilitat.
Primarul ar fi oferit câte 250 de lei fiecărei familii care au împlinit cincizeci de ani de căsătorie, iar suma care ar fi fost dislocată fără hotărâre de CLC din visteria primăriei este de 15000 lei. Numai că gurile rele din comună spun că pe lista celor premiați s-ar fi aflat și alte familii, care au doar 40 și ceva de ani de căsătorie, care ar fi fost și ei premiați, așa în avans, probabil sub jurământ că nu vor divorța până nu vor împlini cei 50 de ani de căsnicie. Pe lângă suma de bani acele familii, votanți în comuna Șuțești, au primit o medalie, dar și un buchet de flori.
Astfel, agest gest, care ar părea nobil, și care se practică în mai multe localități din toată țara, are mai mult un iz de mită electorală, decât unul de premiere legală.