Teatrul Maria Filotti din Brăila propune publicului o nouă premieră, cu spectacolul „Moartea unui comis voiajor”, de Arthur Miller, una dintre cele mai importante opere ale dramaturgiei americane postbelice.
Text emblematic al teatrului universal, piesa aduce în prim-plan o întrebare esențială și profund actuală: este Visul American o promisiune reală sau doar o iluzie colectivă? În jurul acestei dileme se construiește destinul familiei Loman, surprinsă în America anilor ’50, într-un moment de fragilitate și transformare.
În centrul acțiunii se află Willy Loman, un comis voiajor aflat la final de drum, care încearcă să păstreze aparența succesului în fața familiei sale, în timp ce realitatea interioară îi este marcată de declin și confuzie. Personajul devine simbolul unui ideal social care promite ascensiunea, dar care poate conduce, în egală măsură, la deziluzie și eșec.
Construcția dramatică îmbină planul prezentului cu reveniri constante în memorie, oferind spectatorului acces la trecutul personajelor și la tensiunile care le definesc relațiile. Amintirile, regretele și speranțele neîmplinite se întrepătrund într-un univers scenic complex, în care granița dintre realitate și proiecție devine tot mai fragilă.
Un rol esențial în economia spectacolului îl are Biff, fiul cel mare, prins între dorința de a-și construi propriul drum și presiunea idealurilor impuse de tatăl său. Confruntarea dintre cei doi devine nucleul emoțional al piesei, generând momente de o intensitate dramatică remarcabilă.
Prin această montare, Teatrul „Maria Filotti” aduce în fața publicului nu doar o poveste despre eșec și speranță, ci și un portret profund al relațiilor de familie și al contradicțiilor umane. „Moartea unui comis voiajor” rămâne o reflecție puternică asupra distanței dintre aspirațiile individuale și realitatea în care acestea se confruntă cu limitele vieții.
”Îmi fac debutul în calitate de regizor invitat la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Dată fiind istoria acestei instituții, este o imensă onoare. Pentru această ocazie, m-am întors la Arthur Miller (și cred că o să mă mai întorc la el și pe viitor, fără dubiu), pentru că am impresia că a avut o capacitate specială de a scrie despre timpuri tulburi. Este un autor care balansează politicul și personalul ca un mare acrobat. Iar „Moartea unui comis voiajor” este titlul cel mai potrivit într-o epocă în care oamenii devin simple numere într-o analiză statistică. „Omul nu e un fruct”, spune Willy Loman într-unul dintre momentele pivotante ale poveștii…
Pe parcursul ultimelor două luni, ne-am luat la trântă cu acest mastodont de text, un veritabil „pumn în stomac”, construit de Miller cu migală de ceasornicar. Și sunt ferm convins că nu aș fi reușit să-mi văd visul cu ochii dacă nu aș fi avut alături această minunată echipă de actori, care a construit, fiecare în parte, o mică bijuterie de univers omenesc. Îi mulțumesc Clarei Pop pentru a treia colaborare. De asemenea, mii de mulțumiri lui Remi Bișa (secundat de o echipă tehnică profesionistă) pentru susținere și dedicare, și Teodorei Antal pentru sprijinul constant în momentele mele de maximă confuzie și agitație.” spune Mădălin Hîncu, regizorul spectacolului.
Premiera se anunță a fi un eveniment cultural de referință, invitând publicul brăilean la o experiență teatrală intensă și actuală, în care marile întrebări ale societății rămân la fel de relevante ca în momentul scrierii textului.
Distribuția spectacolului „Moartea unui comis voiajor”:
Valentin Terente – Willy Loman
Monica Ivașcu – Linda Loman
Sever Bârzan – Biff Loman
Teofil Memelis – Happy Loman
Marcel Turcoianu – Unchiul Ben
Liviu Pintileasa – Charley
Adelin Ilie – Bernard
Adrian Ștefan – Howard Wagner
Cătălina Nedelea – Femeia / Letta
Teodora Antal – O voce / Miss Forsythe
Regia și adaptarea: Mădălin Hîncu. Scenografia: Clara Pop. Asistent regie: Teodora Antal. Asistent scenografie: Daniela Ioniță. Traducere: Ioana Ieronim. Înregistrare audio: Sever Bârzan. Foto afiș: Simona Andrei.
Primele reprezentații au loc în weekendul 27-29 martie, de la ora 18.00. Următoarele reprezentații vor fi pe 24 și 26 aprilie.
