editorial de Dan Rotaru

Toți românii care au trecut prin școală au citit povești de Ion Creangă. Una din povești se numește, dacă vă amintiți, Prostia omenească. O continuare a acestei povești s-ar putea numi Povestea Patinoarului.

Cică era odată un ținut de câmpie condus dintr-o cetate aflată pe malul Dunării. Și cetatea fusese cândva frumoasă. Avea case mândre, bulevarde largi și parcuri răcoroase. Pentru ca oamenii să-și petreacă timpul liber, se construiseră acolo un stadion de fotbal, bazine de înot, o sală de box și un stadion de atletism. Dar timpul a trecut și a lăsat urme adânci. Pe stadionul de fotbal s-a uscat iarba, bazinele de înot au rămas fără apă, arena de box s-a dărâmat, iar pentru stadionul de atletism nu s-a mai găsit zgură.

Oamenii locului își aminteau că în bazinele de înot se antrenaseră două fete care au devenit apoi campioane olimpice. Că în arena de box urcau campioni naționali și europeni. Că pe stadionul de atletism se pregătiseră cândva tot o fostă campioană olimpică și mai multe campioane naționale. Și că pe stadionul de fotbal, echipa locală era încurajată de mii de suporteri.

Și ce dacă!, și-au zis mai marii ținutului. Au trecut vremurile alea. Și-au stat și s-au sfătuit. De stadionul de fotbal nu mai e nevoie. Toată lumea are televizor și calculator. Bazinul de înot nu mai face trebuință. Toată lumea are acasă cadă și, eventual, jacuzzi. Boxul se poate practica în fața blocului, când parchează vecinul pe locul tău, așa că nici arena de box nu mai e necesară. De alergat, nu mai aleargă nimeni că și-au luat toți mașini, deci stadionul de atletism e în plus.

În schimb, ce s-au mai gândit conducătorii ținutului? A venit încălzirea globală. Copiii n-o să mai știe ce sunt acelea zăpada și gheața. Să construim deci un pationoar cu gheață lucioasă, să vină lumea să vadă cum mai arată gheața. Zis și făcut. Au lucrat supușii de dimineață până-n seară și au ridicat pationarul. Și arăta frumos, așa dotat cu muzică și lumini și, bine-nțeles, cu gheață. O feerie, nu alta… Și așa a trecut iarna.

Și a venit primăvara și au văzut mai-marii locului că gheața se topește. Și au rămas tare încurcați. Ce facem noi cu patinoarul din aprilie până în noiembrie, s-au întrebat ei. Am cheltuit o groază de bani să construim patinoarul, ne costă o groază de bani să-l ținem în funcțiune pe timpul iernii, dar vara ce facem? Cine s-ar fi gândit că gheața se topește vara?

Așa că au trimis veste în tot locul. Cine are idee la ce e bun un patinoar să vină la curte și să o prezinte. Iar cine are cea mai bună idee… Ei bine, aici unele povești spuneau că cel care câștiga competiția lua fata împăratului de nevastă și jumătate din împărăție. Dar nu e cazul poveștii de față.

La această poveste sfârșitul e așa: oare va avea și pationoarul soarta stadionului de fotbal, a arenei de box, a stadionului de atletism și a bazinelor de înot?

Și v-am spus Povestea Patinoarului așa și-am încălecat pe-o șa…

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •