Numărul focarelor de pestă porcină africană confirmate în județul Brăila a depășit 60 de cazuri, dar după ce virusul a intrat și în fermele mari, măsurile de ucidere a porcilor și dezinfecție se vor lua doar în gospodăriile în care a fost confirmat. Zilele trecute a fost confirmată prezența pestei porcine africane și în satul Zamfirești, din comuna Galbenu, satul Constantin Gabrielescu din comuna Berteștii de Jos și în comuna Bărăganu.
Autorităţie brăilene au început să achite despăgubirile pentru porcii ucişi în zonele în care au fost focare ale virusului pestei porcine africane. Primii bani au fost primiți de crescătorii de porci de pe raza comunei Berteştii de Jos, din localităţile Berteştii de Jos, Berteştii de Sus, Spiru Haret, Gura Gârluţei şi Gura Călmăţui, şi din localitatea Mihai Bravu, comuna Victoria. Luni au intrat la plată și cei cărora li s-au ucis porcii din comuna Stăncuța, urmând ca de astăzi să se facă plățile către cei din localitățile componente ale comunei Frecăței.
Proprietarii de animale ucise care au avut de primit sume mai mari de 5.000 lei, plăţile s-au efectuat prin virament bancar, iar pentru cei care trebuie să primească sume mai mici de 5.000 lei, plata se face în numerar, prin intermediul primăriilor.
Prezent la Brăila la o conferință regională pe tema implementării eficiente a PNDR 2014-2020, secretarul de stat din cadrul MADR, Alexandru Potor a spus că principala preocupare pe care Ministerul Agriculturii a avut-o de la bun început a fost generată de asigurare a banilor pentru plata acestor despăgubiri.
Acesta a spus că au fost alocați 200 milioane de lei pentru acest efort de gestionare a pestei porcine africane.
”Din punctul nostru de vedere tot efortul se va concentra de acum încolo pe comunicare. Din păcate, s-a descoperit că de multe ori răspândirea virusului se face și prin transporturile neautorizate de animale, de carne, ș.a.m.d.” a spus Potor.
Secretarul de stat a spus că printr-o mai bună comunicare s-ar putea conștientiza și cetățenii că pot crea o mare daună comunității dacă nu respectă niște reguli impuse.
În ceea ce priveşte cele două mari ferme de creştere a porcilor, de la Gropeni şi Tichileşti, acestea vor face obiectul unor alte dosare de despăgubire care deocamdată sunt în lucru, deoarece lichidarea efectivelor încă nu s-a finalizat. Prefectul George Paladi a spus că deși în acest moment nu s-a luat în calcul decontarea către fermele mari și a cheltuielilor cu eutanasierea porcilor, se va lua în discuție și acest aspect în perioada următoare și este posibil să li se deconteze acestora și sumele cheltuite cu uciderea porcilor.
Până acum, la SC Tebu Consulting Gropeni au fost eutanasiate circa 50 de mii de capete, iar la SC “Romsoci” Tichileşti, s-au eutanasiat în jur de 15 mii de porci. La această din urmă fermă luni dimineață a avut loc un incendiu în care au murit prin ardere sau asfixiere circa 1700 de porci mici.