
La ultima ședință a Consiliului Județean Brăila, președintele Iulian Francisk Chiriac a prezentat aleșilor o informare privind o datorie de peste 3,6 de milioane lei pe care Consiliul Județean Brăila o are către o societate din Galați. Suma reprezintă o despăgubire pentru SC Galacamos SRL Galați într-un litigiu vizând o suprafață 186,6 ha de teren din comuna Vădeni.
CJ Brăila a ajuns să fie executat silit pentru despăgubiri în valoare de 3.613.426 lei, plus cheltuieli de judecată în valoare de 110.460 lei, în urma unei decizii a Tribunalului Brăila în dosarul 6175/113/2011, rămasă definitivă prin respingerea apelului la Curtea de Apel Galați și a recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Litigiul a pornit după ce CJ Brăila a concesionat 165 ha de teren agricol de pe raza comunei Vădeni, teren primit de la Agenția Domeniului Statului, care figura în documentele oficiale ca fiind liber de sarcini, dar pe care, în fapt, se aflau bunuri din categoria „îmbunătățiri funciare”, proprietate a SC Galacamor SRL Galați.
Potrivit informării făcute de președintele CJ Brăila, Iulian Francisk Chiriac, suma datorată trebuie achitată până pe 8 noiembrie, iar pentru recuperarea prejudiciului se va îndrepta împotriva celor care se fac vinovați de această situație. De asemenea a fost semnat un proces verbal de conciliere între CJ Brăila și SC Galacamor SRL Galați, prin care firma gălățeană renunță la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 40.000 lei, dacă suma va fi achitată până pe 8 noiembrie.