Actualitate

Politistii se adresează motocicliștilor

Politistii se adresează motocicliștilor

În cadrul campaniei de informare inițiată de IPJ Brăila, ”100 de zile de mesaje preventive”, pentru a preveni implicarea în accidente rutiere, poliţiştii brăileni au câteva recomandări către motociclişti.

Motocicliștii sunt o categorie importantă a participanților la trafic, iar nu de puține ori adrenalina îi duce la momente în care viteza și depășirile îi pun în situații în care pot deveni victime ale accidentelor.

Polițiștii brăileni le transmit următoarele recomandări motocicliștilor:  

  • Utilizați întotdeauna echipamentul de protecție omologat (cască, costum, cizme și mănuși) pentru că numai acesta vă poate asigura o protecție eficientă în caz de accident.
  • Fiți vizibili – folosirea permanentă a luminii de întâlnire, a farului și semnalizarea oricărei schimbări a direcției de mers este obligatorie, iar, pe timp de noapte sau vizibilitate redusă, folosiți echipament reflectorizant.
  • Respectați regulile privind efectuarea depășirii, manifestați prudență și efectuați această manevră numai prin partea stângă, fără a-i incomoda pe ceilalți participanţi la trafic.
  • Nu creați surprize în trafic, manevrele bruște sau accelerarea puternică a motorului produc disconfort, iar aplicarea principiului ”mă strecor” pentru că am timp sau am loc, generează risc major de accident.
  • Adaptați viteza la condițiile meteo, de drum și de trafic.
  • Anticipați pericolele – rulând la distanță de minim 1,5 m față de vehiculele aflate în staționare, pentru a evita deschiderea bruscă a unei portiere.
  • Nu confundați strada cu pista de concurs – viteza crește exponențial riscul de accident, precum și gravitatea consecințelor.
Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •