Astăzi, pe șoselele din municipiu şi judeţ, polițiștii rutieri şi de ordine publică acţionează pentru combaterea abaterilor săvârșite de pietoni. Cei care vor staționa sau se vor deplasa neregulamentar pe drumurile publice vor fi, de asemenea, în vizorul polițiștilor.
În cursul zilei de ieri, poliţiştii rutieri şi de ordine publică, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat, pe raza judeţului Brăila, atât pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, cât şi pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică.
Cu această ocazie, poliţiştii au legitimat 100 de persoane, au oprit în trafic peste 100 de autoturisme, testând cu aparatul etilotest 10 şoferi.
De asemenea, au fost aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 74 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi două la alte acte normative.
Ca măsuri complementare, poliţiştii au ridicat şapte permise de conducere şi un certificat de înmatriculare.