
Politistii braileni continua laudabila misiune de educatie rutiera a copiilor.
Politistii s-au intalnit de la inceputul acestei saptamani cu elevi de la Scolile Gimnaziale Movila Miresii si Ianca, de la Scolile Gimnaziale „Fanus Neagu”, „Dimitrie Cantemir” si „Mihai Eminescu”, precum si cu prescolarii de la doua gradinite cu program prelungit din municipiu.
Ei le-au prezentat elevilor participanti la aceste activitati sfaturi preventive privind modalitatile prin care pot efectua traversarea drumurilor publice, pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere.
Ca sa înteleaga mai bine importanta respectarii regulilor de circulatie de catre toti participantii la trafic, elevii au fost antrenati în discutii care le-au starnit interesul, politistii explicandu-le si ce semnificatie au semnalele acustice si luminoase ale masinilor de politie rutiera, salvare sau pompieri si cum trebuie sa le respecte.
Pentru ca mesajele sa fie receptate mai usor, politistii le-au prezentat cateva filmulete cu mesaje preventiv- educative si au purtat discutii interactive pe teme de circulatie rutiera prezentate.
„Politistii Inspectoratului de Politie Judetean Braila vor fi implicati si în perioada urmatoare in activitati de prevenire a infractiunilor cu risc de producere in zona de competenta, fiind constienti ca numai printr-un efort comun si sustinut se poate asigura o protectie adecvata a elevilor si a celorlalti cetateni ai judetului Braila”, a precizat Jenel Sogor, purtator de cuvant al Politiei.