Actualitate

Politistii de la rutiera au retinut saptamana trecuta 51 de permise de conducere

Politistii de la rutiera au retinut saptamana trecuta 51 de permise de conducere

Polițiștii rutieri au acţionat şi săptămâna aceasta pentru salvarea de vieți și prevenirea accidentelor rutiere grave. În urma activităților din teren, au fost constatate peste 600 de abateri de la legislația rutieră, au fost reţinute 59 de permise și certificate de înmatriculare.

În perioada 19– 25 martie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave, precum şi pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere.

În urma activităților, au fost constatate 648 de abateri la regimul rutier şi au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 51 de permise de conducere auto.

De asemenea, pentru neregulile constatate la autovehicule, polițiștii au retras 8 certificate de înmatriculare.

La data de 25 martie 2018, la ora 01:10, poliţiştii l-au oprit în trafic pe un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Chiscani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 212, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat că acesta avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,80 mg/l, şi a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •