
În cursul zilei de 17 mai a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat pe raza judeţului Brăila, pentru verificarea agenţilor economici care desfășoară activități pe diverse domenii de activitate.
În urma controalelor efectuate la trei unităţi economice care desfăşoară activităţi în domeniul comercializării produselor alimentare și industriale, poliţiştii au constatat încălcări ale actelor normative aplicabile în acest domeniu de activitate.
Reprezentanţilor unităţilor comerciale, polițiștii le-au fost aplicate sancțiuni contravenţionale, în valoare de 2.000 de lei, fiecare, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990.
Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării cantităţile de 74 pachete cu ţigări și 28 litri de alcool, în valoare totală de circa 1.300 de lei.