Exerciţii spectaculoase au fost prezentate miercuri, între orele 10-13 în foaierul Sălii Polivalente “Danubius”, de poliţiştii brăileni.
Aproximativ 400 de copii de la mai multe instituţii de învăţământ din municipiu şi judeţ au venit, rând pe rând, pentru a asista la acţiunile demonstrative, printre aceștia numărându-se și handbalistele junioare 3 de la HC Dunărea Brăila, înaintea plecării spre Slobozia, unde aveau meci de campionat.
Luptătorii de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Brăila au coborât pe frânghie, de la înălţime, în timp ce la sol se puneau în scenă “lupte” și demonstrații de imobilizare a unui infractor.
Câinele poliţist “Gipsy”, câine de urmă, în vârstă de 2 ani, a prezentat şi el un exerciţiu specific, sub îndrumarea instructorului său. A fost prezent în activitate şi câinele poliţist “Bob”, cel care descoperă tutunul şi produsele din tutun.
Elevii au avut posibilitatea de a studia armele şi alte echipamente din dotarea polițiștilor sau jandarmilor, fiind prezentate şi materiale video cu aspecte din activităţile specifice ale poliţiştilor şi jandarmilor. Un punct de atracție a fost și standul polițiștilor criminaliști.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, alături de celelalte structuri reprezentate în cadrul Comisiei judeţene de monitorizare a activităţii preventive Brăila, respectiv Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila, Sectorul Poliţiei de Frontieră Brăila, Serviciul Judeţean Anticorupţie Brăila, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila şi Centrul Regional împotriva Traficului de Persoane Galaţi, a organizat un eveniment comun pentru marcarea Zilei Naţionale a României.
Organizatorii au pregătit copiilor şi tinerilor ateliere de prezentare a tehnicii şi echipamentelor folosite în activităţile specifice, exerciţii demonstrative ale luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi exerciţii cu câinii de serviciu. În plus, elevii au avut posibilitatea de a învăţa tehnici de autoapărare, de a participa la experimente menite să îi conştientizeze cu privire la efectele consumului de alcool şi de substanţe psihoactive asupra organismului, de a învăţa cum să se protejeze împotriva infractorilor şi de a afla care este traseul educaţional pe care trebuie să îl urmeze pentru a profesa ca poliţişti ori jandarmi. În plus, a fost organizată o expoziţie cu fotografii realizate de poliţişti ai IPJ Brăila.