
Poliţişti de la Biroul Ordine Publică şi Biroul Proximitate au acționat joi, 10 martie, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale săvârşite în zona adiacentă unităţilor de învătământ, au efectuat controale la societăţile cu profil colectare, valorificare şi comercializare a deşeurilor industriale reciclabile, cât şi pe linia prevenirii şi combaterii faptelor săvârşite cu violenţă, în cafe-baruri, unităţi economice tip casino şi zonele adiacente acestora, în municipiul Brăila.
Poliţiştii au efectuat verificări la 27 societăţi comerciale de colectare deşeuri şi 8 cafe-baruri. Pe timpul acțiunilor au legitimat 83 de persoane şi au constatat 15 contravenţii, dintre care 7 pentru încălcări ale prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice), aplicând sancţiuni în valoare totală de 14.740 de lei.
De asemenea, poliţiştii au efectuat controale la 13 unităţi de învăţământ, verificând activitatea desfăşurată de personalul de pază.
În timpul acțiunilor polițiștilor brăileni a fost depistat A. Eduard (30 de ani), din municipiul Brăila, administrator al unei societăţi comerciale cu profil colectare deşeuri feroase, care nu avea întocmit borderoul de achiziţii a deşeurilor, conform legislaţiei în vigoare.
Acesta a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor O.U.G. nr. 31/2011, privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora, utilizate în activitatea feroviară, cu amendă în valoare de 10.000 de lei.
De asemenea, ca măsură complementară, s-a luat măsura anulării autorizaţiei de funcţionare, care va fi înaintată organului emitent, pentru a se dispune în consecinţă.