
Joi, 6 noiembrie, la orele 15.15, poliţişti din cadrul Secţiei 4 de Poliţie Rurală Ianca, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, pe raza comunei Bordei Verde, au observat că în curtea unui localnic se valorifica material lemnos dintr-o autoutilitară.
Procedând la legitimarea conducătorului auto, poliţiştii au stabilit că acesta se numeşte N.Cătălin (31 de ani), din oraşul Odobeşti, judeţul Vrancea, care a prezentat pentru control avizul de însoţire a lemnelor, fiind menţionată cantitatea de 4 metri cubi şi având ca punct de descărcare localitatea Vărsătura, judeţul Brăila.
Întreaga marfă a fost reîncărcată în autoutilitară şi transportată la Ocolul Silvic Ianca, unde, în urma măsurării, a rezultat cantitatea de 2,80 metri cubi material lemnos. Aceasta a fost ridicată în vederea confiscării şi vrânceanul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.