Actualitate

Poliţiştii acţionează zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite

Poliţiştii acţionează zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite

În zilele de 17 și 18 aprilie a.c., poliţiştii brăileni, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat pe raza judeţului, pe linia respectării ilegalităţilor privind prevenirea furturilor de animale, ordinea şi liniştea publică, actele de comerţ  şi circulaţia pe drumurile publice.

Pe timpul activităţilor desfășurate pe parcursul celor două zile, au fost verificate mai multe societăţi comerciale, legitimate 203 de persoane, au fost oprite în trafic 122 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 76 de şoferi.

Totodată, cu această ocazie, poliţiştii au aplicat şi 62 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 23.600 de lei, dintre care 57 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 3 la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 2 la alte acte normative.

Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării două permise de conducere şi au reţinut două certificate de înmatriculare.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •