Poliţiştii brăileni acţionează zilnic, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.
În ziua de 30 martie a.c., între orele 16:00- 01:00, poliţiştii brăileni, sprijiniţi de luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale şi jandarmi, au acţionat în municipiu şi în zona oraşului Ianca, pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă şi infracţiunilor sau contravenţiilor la regimul rutier.
Echipele care au participat la acţiuni au efectuat controale la 10 unităţi comerciale şi societăţi tip cafe-bar, au legitimat 57 de persoane, dintre care 7 au fost controlate corporal sumar, şi au verificat în trafic 79 de autovehicule.
Poliţiştii au aplicat 37 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19.970 de lei, 4 fiind aplicate conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 32 conform O.U.G. 195/2002 (republicată) privind circulaţia pe drumurile publice, şi una pentru alte abateri.
De asemenea, au fost constatate 9 infracţiuni, au fost ridicate în vederea suspendării 3 permise de conducere şi retrase 6 certificate de înmatriculare.
Miercuri seara, la ora 21:00, poliţişti de la Poliţia oraşului Ianca, împreună cu luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale, l-au depistat în trafic, pe Calea Brăilei, din oraş, pe B. Vasile (26 de ani), din municipiul Brăila, care deţinea în portiera stânga a maşinii 3 pliculeţe autosigilante din plastic, conţinând fragmente din plante, posibil substanţe etnobotanice.
De asemenea, într-un spaţiu din bordul autoturismului, a fost găsită o cutie ce conţinea foiţe pentru ţigări, precum şi mai multe pliculeţe goale, cu aceleaşi dimensiuni ca celelalte trei.
Cercetările vor fi preluate de lucrători de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila.
Tot miercuri, la ora 16:35, poliţişti de la Serviciul Rutier l-au depistat pe P. Traian (54 de ani), din comuna Şuţeşti, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat, pe DJ 211, în comuna de domiciliu, şi fără să fie posesor al permisului de conducere. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea celor trei infracţiuni prevăzute şi pedepsite de Codul penal.
În aceeași zi, la ora 18:20, poliţişti de la Secţia 4 de Poliţie Rurală Ianca l-au depistat în trafic, pe DJ 211, în comuna Bordei Verde, pe localnicul B. Stănel (44 de ani), care conducea un utilaj agricol neînmatriculat. Poliţiştii au mai stabilit că acesta nu este posesor al permisului de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi fără permis de conducere.
La ora 18:50, poliţişti de la Secţia 4 de Poliţie Rurală Ianca şi de la Serviciul Rutier l-au depistat în trafic, pe strada Gării, din satul Perişoru, pe localnicul N. Tudor (54 de ani), care conducea un tractor fără plăcuţe cu număr de înmatriculare sau înregistrare.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
La orele 19:20 şi 20:00, poliţişti de la Secţia 4 de Poliţie Rurală Ianca i-au depistat, în comuna Bordei Verde, pe localnicii M. Gheorghe (44 de ani) şi G. Nicolae (47 de ani), care conduceau tractoarele, fără să fie posesori ai permiselor de conducere corespunzătoare categoriei din care faceau parte autovehiculele.
Acestora li s-au întocmit dosare penale.