Actualitate

Politia in actiune

Politia in actiune

La data de 03 iulie a.c., poliţişti din cadrul Birourilor Ordine Publică şi Rutier, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat, pe raza municipiului, pentru  prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică, actele de comerţ, şi circulaţia pe drumurile publice.

Pe timpul activităţilor au fost verificate mai multe societăţi comerciale și au fost legitimate 50 de persoane. De asemenea au fost oprite în trafic 40 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 10 şoferi.

Totodată, cu această ocazie, poliţiştii au aplicat şi 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.000 de lei, dintre care 5 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi 3 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării un permis de conducere.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •