
Vineri, 22 aprilie, poliţişti din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Brăila şi Postului de Poliţie Comunal Chişcani au acţionat pe raza acestei comune, cu scopul prevenirii şi combaterii faptelor de braconaj piscicol.
Astfel, poliţiştii au efectuat percheziţii domiciliare la două persoane, cu vârste de 20, respectiv, 51 de ani, din satul Chişcani. La locuinţa primului au fost găsite 10 plase de pescuit monofilament, de diferite dimensiuni, iar la locuinţa celuilalt, 3 plase de pescuit monofilament, toate uneltele fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Celor doi le-au fost întocmite dosare penale pentru infracţiunile de deţinere de unelte de pescuit comercial fără autorizaţie şi deţinere de unelte de pescuit tip monofilament, fapte prevăzute şi pedepsite de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
