
Marți după amiază, doi pugiliști români, Marian Pița și Ionuț Băluță, au urcat în ringul de la Campionatul European de box pentru seniori de la Samokov din Bulgaria, în faza optimilor de finală.
Primul pugilist român care a urcat în ring a fost pugilistul brăilean Marian Piţa, care a boxat în meciul al 5-lea din prima gala de marți cu francezul Souleyman Cissokho, la categoria 69 kg. Aflat la prima sa participare la o competiţie de o asemenea anvergură, pugilistul pregătit la CSM Brăila de George Perţea şi Gigi Moise a evoluat cu trac, iar lipsa de experiență s-a văzut pe măsură ce trecea timpul. În multe momente Piţa s-a luptat cu francezul, dar pe final adversarul său a a lovit mai clar şi s-a calificat în faza următoare a competiţiei, asigurându-și totodată și participarea la Campionatele Mondiale de la Doha.
Arbitrii judecători, din Irlanda, Finlanda și Rusia, i-au acordat victoria francezului, decizie 3-0 (30-27, 30-27, 30-27), una categorică, poate prea aspră față de raportul de forțe dintre cei doi pugiliști în ring.
„S-a văzut lipsa lui de experiență. Va mai trece ceva timp până va căpăta experienţă competiţională la un asemenea nivel. Mai avem mult de muncit. După aspectul luptei în ring, Marian nu a boxat rău, iar dacă decizia ar fi fost în favoarea lui n-ar fi fost o surpriză„, a declarat după meci antrenorul George Peţea, care a văzut meciul pe internet, la aceeași intensitate pe care ar fi avut-o și pe marginea ringului.
Deși arbitrii judecători selectați să dea decizia l-au văzut învingător clar pe francezul Souleyman Cissokho, acesta n-a fost convins până la anunțarea deciziei că va fi declarat învingător.
Participarea la competiție a lui Marian Pița a fost posibilă datorită sponsorului Miofan Agrotrans SRL Ianca.
Al doilea pugilist român care a boxat marți seara în optimile de finală ale Campionatelor Europene de box pentru seniori a fost Ionuț Băluță, care a fost învins și el, decizie la puncte 0-3 (26-28, 25-29, 26-28), de turcul Yasim Yilmaz.