Direcția de Sănătate Publică Brăila trage un semnal de alarmă înaintea începerii noului an școlar. Într-o informare prezentată în cadrul ședinței Colegiului Prefectural din luna august 2026 de către dr. Gabriel Vasile Ștefan Ciochină, directorul executiv al instituției, a fost expusă radiografia la zi a infrastructurii educaționale din județ din punct de vedere igienico-sanitar.
Analiza DSP, realizată pe baza Rețelei școlare 2025-2026 furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, arată o realitate îngrijorătoare: un număr mare de clădiri nu întrunesc normele de bază. În județ sunt înregistrate 91 de unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, având arondate alte 140 de structuri, ceea ce duce la un total de 231 de locații. Dintre acestea, doar 149 dețin o autorizație sanitară de funcționare valabilă, procentul fiind de 64,50%. În mediul universitar, în municipiul Brăila funcționează două instituții, însă doar una singură este avizată sanitar de către DSP Brăila.
Comparativ cu anul de învățământ 2024-2025, se observă doar o creștere marginală a gradului de conformare, de la 62,76% (raportat atunci la 239 de locații). Demersurile directorilor unităților de învățământ pentru remedierea situației au fost extrem de reduse în ultimul an. Conform datelor DSP Brăila, în intervalul 1 septembrie 2025 – 10 august 2026, au fost înregistrate puține solicitări. O unitate de învățământ a depus documentația pe baza declarației pe proprie răspundere, dar nu a reușit să obțină autorizația solicitată, iar o altă școală a parcurs procedura cu succes, obținând două avize (atât pentru clădirea principală, cât și pentru o structură arondată).
Pentru a funcționa legal, conducerile școlilor trebuie să depună cereri bazate pe declarații pe proprie răspundere, respectând o legislație complexă. Acestea atestă îndeplinirea unor reglementări stricte prevăzute de Ministerul Sănătății, printre care:
- Normele de igienă pentru ocrotirea și educarea tinerilor (O.M.S. nr. 1456/2020).
- Regulile privind siguranța și prelucrarea alimentelor (O.M.S. nr. 976/1998).
- Normele de sănătate publică privind mediul de viață (O.M.S. nr. 119/2014).
Chiar și după emiterea actelor, inspectorii sanitari continuă verificările în teren. Orice abatere constatată ulterior poate duce la modificarea situației și la pierderea autorizației, schimbând direct statisticile privind școlile sigure din județ.
