Lucrători din cadrul Poliţiei municipiului Brăila şi ai Poliţiei oraşelor Făurei şi Ianca au acţionat, în baza Planurilor de acţiune aflate în desfăşurare, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Pe timpul activităţilor desfășurate duminică, 30 iulie 2017, au fost verificate 5 societăţi comerciale cu profil cafe-bar și au fost legitimate 70 persoane, dintre care 3 au fost controlate corporal sumar. Totodată, polițiștii au oprit în trafic 81 de autovehicule.
De asemenea, au fost constatate 32 contravenţii pentru încălcarea actelor normative în vigoare, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 6.410 lei.