Actualitate

Peste 50 de persoane legitimate si 40 de vehicule oprite in trafic

Peste 50 de persoane legitimate si 40 de vehicule oprite in trafic

La data de 02 mai a.c., poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică, Biroului Rutier, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat pe raza municipiului, pentru  prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică, actele de comerţ  şi circulaţia pe drumurile publice.

Pe timpul activităţilor, au fost legitimate 54 de persoane și au fost oprite în trafic 40 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 8 şoferi.

Totodată, cu această ocazie, poliţiştii au aplicat şi 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 5000 de lei, dintre care 9 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 3 la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi una la un alt act normativ.

Ca masură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării un permis de conducere şi au reţinut un certificat de înmatriculare.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •