
În zilele de 28 şi 29 iulie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Pe timpul activităţilor, au fost verificate 72 societăţi comerciale și au fost legitimate 410 persoane, dintre care 144 au fost controlate corporal sumar. Totodată, polițiștii au oprit în trafic 272 autovehicule.
De asemenea, aceştia au constatat 88 contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 30.450 lei.
Dintre amenzile aplicate 63 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 22 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 3 la alte acte normative.
Ca măsuri complementare, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării două permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.