
Polițiști de frontieră brăileni au oprit în trafic, pe timpul desfășurării unei acțiuni de combatere a faptelor de braconaj piscicol, o autoutilitară cu care un bărbat transporta 226 kg pește, fără documente legale.
În data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 16.30, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila, pe timpul desfășurării unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, au oprit pentru control, în zona trecere bac Brăila — Smârdan, o autoutilitară marca Dacia, condusă de Dorin I., de 32 ani, care era însoțit de către Ștefan D., de 52 ani, ambii domiciliați pe raza județului Buzău.
În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, polițiștii de frontieră brăileni au descoperit 226 kg pește, din speciile caras și știucă, pentru care Ștefan D. nu a prezentat factură.
Bărbatul a declarat că a cumpărat peștele din localitatea Jurilovca, județul Tulcea, de la diferiți pescari, contra sumei de 950 lei și nu deține niciun document legal pentru marfa transportată.
Pește, în valoare de 1.750 lei, a fost ridicat și predat unei societăți de profil spre valorificare. În cauză, polițiștii de frontieră brăileni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui, icrelor ori produselor din pește obținute din pescuit.
