Actualitate

Peste 200 de autoturisme oprite in trafic in zilele de vineri si sambata

Peste 200 de autoturisme oprite in trafic in zilele de vineri si sambata

Poliţiştii brăileni acţionează, în fiecare weekend, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

În zilele de 04 şi 05 mai a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona pieţelor şi a unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Pe timpul activităţilor, au fost verificate 47 de societăţi comerciale, au fost legitimate 280 de  persoane şi au fost oprite în trafic peste 200 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 80 de şoferi.

De asemenea, aceştia au constatat 74 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 24.000 de lei.

Dintre amenzile aplicate 49 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 14 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi 11 la alte acte normative.

 

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •