
Poliţiştii au efectuat astăzi 17 percheziţii într-un cartier din municipiul Brăila, la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni de distrugere, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
La data de 21 august 2014 poliţişti ai Biroului de Investigaţii Criminale şi ai Biroului de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Brăila, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat 17 percheziţii domiciliare, în Cartierul Nedelcu Chercea, din municipiul Brăila. Acţiunea, la care au participat peste 70 de poliţişti din cadrul I.P.J. Brăila, a vizat două grupuri de tineri bănuite de săvârşirea infracţiunilor de distrugere, loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, se arată în cadrul notei IPJ Brăila.
Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, la mijlocul lunii august, membrii celor două grupuri ar fi distrus cinci autovehicule, prin lovire cu corpuri contondente şi înţeparea anvelopelor, şi s-ar fi agresat reciproc în spaţiul public, în cartierul în care locuiesc. În urma percheziţiilor, de la locuinţele celor în cauză au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe obiecte tăietor- înţepătoare, telefoane mobile, tablete şi alte bunuri. La sediul Poliţiei Municipiului Brăila au fost conduse nouă persoane, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale ce se impun.
În urma administrării probatoriului, în cauză a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, a şase dintre persoane.