La o saptamana dupa duminica Pastilor, în prima zi de luni, o parte din crestinii ortodocsi obisnuiesc sa sarbatoreasca Pastele Blajinilor. Aceasta sarbatoare mai este numita si Prohoade, Pastele Mortilor sau Lunea Mortilor, fiind dedicata spiritelor mosilor si stramosilor.
Dupa Duminica Tomii, incepe saptamana Mironositelor sau a Negrelor, ultima duminica sugerand postul negru pe care obisnuiesc sa-l tina femeile in aceasta saptamana. A doua saptamana dupa Pasti e consacrata mai ales mortilor.
Saptamana incepe cu Lunea mortilor sau Pastele mortilor, zi in care se inalta rugaciuni si se fac sacrificii la mormintele celor decedati din familie. De obicei, in satele romanesti, ziua de luni era zi de post, insa, curios, in aceasta luna era recomandat sa se manance pasca si slanina sfintita, pastrate special de la Pasti, spunandu-se ca se prohodesc. Daca procedau asa, oamenii se considerau feriti de orice primejdie si boli. in zona Deltei, Pastele Blajinilor se mai numeste si “prohoade”.
De regula, in aceasta zi de luni dupa Duminica Tomii, in mai tot estul si sudul Europei, odinioara, se tinea si Pastele Blajinilor sau Pastele Rohmanilor. Credinte despre blajini sunt multe si contradictorii. Se spune ca ar fi cei dintai oameni de pe pamant, sustinand, de atunci incoace, stalpii cerului si ai pamantului; crestinismul i-a adoptat, transformandu-i intr-un soi de crestini aparte, convertiti nu de Iisus Hristos ci de Fiul Oii; ei ar locui intr-o tara foarte departata, undeva spre marginea pamantului sau chiar sub pamant, ascunsi de lumea noastra mincinoasa; alti oameni cred ca blajinii locuiesc pe niste insule, aici aducandu-le de mancare ciorile; ei nu au case, mancand poame si umbland mai tot timpul goi. La trup sunt mai mici ca noi, insa au calitati morale deosebite, precum bunatatea, blandetea si simplitatea, care-i fac adevarate modele pentru oameni. Postesc tot anul, astfel impiedicand sfarsitul lumii noastre; in rugaciunile lor nu cer nimic, singura lor sudalma fiind: “Du-te la Domnul!”.
Legatura acestor omuleti cu lumea umana este asigurata de cojile de oua aruncate pe apa curgatoare in Vinerea Mare sau in Sambata Pastilor, de gospodine; era mare pacat daca nu se facea asa, deoarece blajinii nu ar mai aflat niciodata cand este Pastele lor. Despre aceste coji se spune ca plutesc timp de opt zile, pana ajung pe Apa Sambetei, rau infernal care ar izvori de sub radacinile Bradului Lumii, ar inconjura pamantul de trei, sapte sau noua ori si s-ar varsa pe lumea cealalta, in Iad. Apa Sambetei trece si pe langa ostroavele blajinilor; acestia, vazand cojile de oua, le iau si incep sa manance ce mai gasesc in ele, spunandu-se ca dintr-un ou se satura 12 suflete. Dupa ospat, blajinii se casatoresc cu femeile lor, ramanand impreuna cu ele intre 6 si 30 de zile, aceasta perioada fiind singura din an in care se poate inmulti neamul blajinilor.
Oamenii satelor romanesti tineau cu strasnicie Pastele Blajinilor, altfel nu ar fi putut rodi ogoarele, oile s-ar fi imbolnavit, iar pe ei i-ar fi durut mainile si picioarele. Prin Botosani, batranii dadeau de-a dura ouale rosii, in amintirea blajinilor, iar in Bucov se iesea la iarba verde cu mancare si bautura, multe firimituri si picaturi fiind lasate sa cada pe pamant, intru pomenirea celor omorati de hoti, impuscati, spanzurati sau inecati. Prin alte locuri, oamenii se duceau in cimitire, aici bocindu-si mortii, dand de pomana si depunand ofrande pe morminte.
Unii etnologi au vazut in blajini un fel de “rezerva” a spitei umane, acestia trebuind, la un moment dat, in functie de pacatosenia noastra, sa ne inlocuiasca. Altruisti, blajinii se roaga pentru sufletele noastre, sperand sa le vina randul la locuirea pamantului cat mai tarziu cu putinta.
Prohoadele la Braila
La Braila, Pastele Blajinilor incepe de sambata si se termina luni, dupa posibilitatile omului. Acestia vin la cimitire, aprind lumanari si candele, pun pomana pe mormant, o tamaiaza si o impart saracilor. Pentru multi braileni, aceasta zi este singura din an in care trec pe la cel drag care a trecut in nefiinta. Pentru multi, aici au fost ingropati parinti, copii, surori, care, macar o singura data in viata lor, i-au ajutat cu un sfat. Nu-i uitati, treceti pe la ei macar acum si aduceti-i un omagiu celui plecat dincolo de noi.
In loc de incheiere
… Noi suntem de o parte si mortii de alta parte. Ei stiu cum gandim si ce credem noi, pentru ca ei au fost aici. Cu totii, noi cei vii, mai devreme sau mai tarziu, ajungem acolo, aceasta este calea pe care merge fiecare om. Dumnezeu, care stie tot adevarul, nu vrea sa fim in nestiinta si, pe paginile Sfintelor Scripturi, ne descopera cum este in lumea de dupa mormant, ce se intampla dupa moarte si care sunt dorintele celor morti cu privire la noi.