

La data de 1 februarie, ora 19:10, un echipaj de poliţie de ordine publică l-a depistat în trafic, pe strada 1 Decembrie 1918, în zona Piaţa Halelor, pe un brăilean, în vârstă de 38 de ani, în timp ce conducea autoturismul fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Cercetările au fost preluate de către poliţişti din cadrul Biroului Rutier, care au întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere.
În seara de 1 februarie, la ora 23:30, poliţişti din cadrul Secţiei 3 de Poliţie Rurală Făurei l-au oprit în trafic pe un tânăr în vârstă de 28 de ani, din satul Sătuc, comuna Galbenu, în timp ce conducea autoturismul pe strada Școlilor, din municipiul Brăila, fără a fi posesor al permisului de conducere.
Acesta a fost condus la sediul secţiei de poliţie şi i-a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.