
Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, Poliţiei Oraşului Făurei şi cei ai Poliţiei Oraşului Ianca au acţionat joi, 13 iulie 2017, în municipiu şi judeţ, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Cu această ocazie au verificat 5 unităţi comerciale și au legitimat 146 de persoane, dintre care 8 au fost controlate corporal sumar. Totodată, polițiștii au oprit în trafic 100 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 35 de şoferi.
De asemenea, aceştia au constatat un număr de 41 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 8.688 lei. Dintre contravențiile sancționate, 31 au fost pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 9 la Legea 61/1990 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi una la alt act normativ.