Am “descoperit” recent pe internet o fotografie care are legătură cu înspăimântătorul masacru de la Hiroshima, din 6 august 1945. Nu e vorba, aşa cum v-aţi aştepta, de ipostazele cutremurătoare în care întregul oraş este la pământ, spulberat de bomba pe care născocitorii ei au numit-o cinic şi inconştient… “Little boy”.
Este o poză în care apar fotografiaţi, în faţa bombardierului “Enola Gay”, cei 17 militari americani implicaţi direct în misiunea top-secret de la Hiroshima. Nu trebuie să ai studii de psihologie ca să citeşti destul de bine ce scrie pe chipul şi în sufletele soldaţilor. Unul singur afişează un zâmbet idiot, cu toţi dinţii, vreo trei sunt destul de relaxaţi şi serioşi, prinşi parcă de importanţa unui ordin care trebuie îndeplinit şi atât, în vreme ce restul… Restul au nişte chipuri de oameni speriaţi, copleşiţi, resemnaţi şi, cu siguranţă, atinşi de perspectiva faptului că după puţin timp vor deveni criminali. Că ei vor fi cei care, în scurt timp, vor trimite la moarte aproape 160 000 de oameni. Civili. De toate vârstele. Nu avem noi căderea să-i judecăm, dar ca luare aminte putem comenta un pic poziţia lor ingrată şi posibilitatea afirmării liberului arbitru. În fond, vorbim aici despre curajul de a spune NU, atunci când un ordin, o poruncă sau o simplă recomandare te trimite pe calea săvârşirii unei nelegiuiri.
În contrapondere vom veni cu un exemplu al unui alt militar, trăitor cu multe sute de ani înaintea celor despre care facem vorbire în articolul nostru. Îl chema Dimitrie şi era antipat al Salonicului în vremea împăratului roman Maximian, pe la anul 306 d. Hr. Înainte de a fi numit în această înaltă dregătorie, Dimitrie fusese general al armatei romane din Thesalia şi proconsul al Greciei.
Antipatul era un fel de prefect al oraşului şi al regiunii, cu puteri administrative şi militare sporite. Maximian era păgân şi îi prigonea pe creştini, îi prigonea cumplit, încât poruncise ca toţi cei care nu vor accepta să jertfească zeilor să fie torturaţi şi executaţi. Dimitrie, care era creştin în ascuns, NU primeşte ordinul de a-i ucide pe locuitorii Salonicului care erau ucenici ai lui Hristos. Tânărul ostaş îi datora mult împăratului. În primul rând poziţia sa social-militară şi averea. În Salonic erau mii de creştini. Iar Dimitrie alege. Nu doar că ignoră ordinul criminal, dar îşi vinde toată averea – pe care o împarte săracilor -, după care începe să propovăduiască cu patos, şi în rândul păgânilor, învăţătura Evangheliei. Asemenea Apostolului Pavel, odinioară. Împăratul află şi vine personal la Salonic să-l interogheze pe Dimitrie. Acesta îşi mărturiseşte calm credinţa şi refuzul de a îndeplini o poruncă ineptă. Închis în temniţă, Dimitrie este apoi măcelărit cu suliţele de soldaţii romani, câştigându-şi astfel cununa veşniciei şi devenind Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Cam asta este valoarea acelui NU pe care se cuvine ca noi toţi să-l rostim atunci când conştiinţa ne-o cere. Cât despre militarii de pe Enola Gay, nu ştim noi, unii (sau poate chiar toţi) se vor fi căit cu lacrimi şi îşi vor fi dobândit iertarea cerească. Poate şi cei care au dat ordinul…