
Candidatul PMP la Primăria Brăila, profesor Viorel Botea, consideră că rezultatele sale ca profesor și ca inspector școlar general reprezintă atuuri care îl recomandă pentru funcția de primar.
”Elevii mei, părinții lor, mi-au dat o anumită notorietate, mi-au oferit respect vizavi de munca pe care am desfășurat-o ca profesor și ca inspector școlar general. Cred ca un atu se referă și la dragostea pentru oameni și la respectul pentru cetățeni. De asemenea, faptul ca la Inspectoratul Școlar și în funcțiile pe care le-am deținut, am dobândit o experiență administrativă. În plus, mă recomandă respectul față de lege și echilibrul pe care l-am avut mereu, în contextul unor evenimente foarte grele. Pot să spun că eu niciodată nu am fost cu capul plecat în fața nimănui. Am fost plecat doar în fața valorii. Pot să stau în fața tuturor cu capul sus”, a spus Viorel Botea.
Totodată, Botea a spus că dacă va fi ales primar, le promite brăilenilor că la finalul mandatului de 4 ani, în instituție nu va mai exista corupție, fenomen care a adus multe deservicii Brăilei în relația cu potențialii investitori care ar fi dorit să vină.