Sport

Ne-a parasit cel mai longeviv presedinte al unui club sportiv brailean

Ne-a parasit cel mai longeviv presedinte al unui club sportiv brailean

Ne-a parasit cel mai longeviv presedinte al unui club sportiv braileanVineri după amiază ne-a părăsit pentru totdeauna cel care a fost Constantin Rusinoiu, fostul preşedinte al echipei de volei feminin Braiconf Brăila.

Rusionoiu s-a născut în 23 noiembrie 1934 și a condus destinele voleiului feminin brăilean aproape 40 de ani, perioadă în care a realizat cele mai mari performanțe în acest sport obținute vreodată de Brăila. Echipa de volei a promovat în Divizia B în anul 1977, iar în 1990 a ajuns pe prima scenă a voleiului feminin românesc.

Sub conducerea lui Constantin Rusinoiu, Braiconf a câștigat o medalie de argint și una de bronz, dar a câştigat o dată și Cupa României. Braiconf Brăila a avut și două participari în cupele europene și a umplut de fiecare dată Sala Sporturilor Carantina sau Sala Polivalentă la meciurile din prima divizie.

Fiul său, Mihai Rusinoiu, a continuat tradiția, fiind arbitru internațional de volei.

Trupul neînsufleţit al lui Constantin Rusinoiu a fost depus la capela cimitirului Sf. Constantin. Înmormântarea va avea loc duminică, 31 ianuarie, în jurul prânzului.

Condoleanțe familiei îndoliate! Iubitorii voleiului nu îl vor uita niciodată.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •