Sectia „Istorie” a Muzeului Brailei va invita joi, 24 ianuarie 2012, ora 14:30, la sediul din Piata Traian nr. 3, sa vizionati un fragment din „Memorialul Durerii: o istorie care nu se invata la scoala”, realizat de Lucia Hossu-Longin.
Memorialul Durerii este un serial documentar de televiziune care prezintapersecu?ia, inchisorile, lagarele de munca for?ata, securitatea din perioada comunista in Romania, realizat de TVR, al carui principal producator este Lucia Hossu-Longin.
Activitatea va continua cu dezbateri pe tema filmului. Invitati sunt elevii clasei a XI-a, Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius” Braila, indrumati de profesor Manuela Bertescu. Coordonatorul activitatii va fi muzeograful Catalina Marza.
„Memorialul durerii” a fost realizat in 120 de episoade, care au fost achizi?ionte de Biblioteca Congresului American ?i de arhivele Hoover. Au fost filmate peste 100.000 de minute cu supravietui?ori ai inchisorilor comuniste. Mai multe detalii puteti obtine vizitand http://memorialul-durerii.blogspot.ro/ .
Va prezentam mai jos fragmente din „Memorialul Durerii: o istorie care nu nu se invata la scoala” / Lucia Hossu Longin Bucuresti: Humanitas, 2007.
Corneliu Coposu — un destin
Corneliu Coposu:
La 14 iulie 1947, am fost arestat.
Maniu era in celula nr. 2, eu eram in celula nr. 3 de la Malmaison.
Am fost condamnat la douazeci st cinci de ani si am executat saptesprezece ani si jumatate.
Sotia mea, Arlette, a primit si ea douazeci si cinci de ani de munca silnica.
Am trecut prin Jilava, Aiud, Craiova, Capul Midia, Rubla.
Cel mai cumplit a fost la Ramnicu-Sarat.
Treizeci si patru de celule complet izolate. Patru-cinci sute calorii pe zi. Opt ani nu am vorbit cu nimeni.
Corneliu Coposu: Fiecare celula are muzica ei, deschiderea si inchiderea putea fi sesizata cu ascutimea auzului, ca sa stii ce celula se deschide.
Nascut la 20 mai 1914 in comuna Bobota, judetul Salaj. Facultatea de Drept din Cluj, Doctor in Stiinte Juridice. Secretar politic al lui Iuliu Maniu (1937-1947). Condamnat in lotul fruntasilor taranisti pentru inalta tradare a clasei muncitoare si crima contra reformelor sociale. Dupa eliberarea din inchisoare lucreaza ca muncitor in constructii. intre 1967 si 1989, organizeaza si conduce in ilegalitate un nucleu al P.N.T. Afiliaza partidul, in anul 1987, la Internationala Crestin-Democrata. 27 decembrie 1989 — reinfiinteaza in legalitate P.N.T.-C.D. 6 ianuarie 1990, presedinte al partidului, in ianuarie si iunie 1990, minerii i-au devastat casa. Sediul P.N.T.-C.D. este incendiat. in octombrie 1995, Jacques Chirac, presedintele Frantei, ii acorda distinctia de Mare Ofiter al Ordinului National „Legiunea de Onoare”. Moare in 11 noiembrie 1995.
Comentariu:
In timp ce tara era impanzita de mitinguri in 18 ianuarie 1947, Iuliu Maniu lanseaza un apel catre natiune: „Romania”, avertiza el, „era bantuita de cea mai neagra urgie. Tara era sfasiata de teroare, minciuna si fals, incat mandria si demnitatea nationala ii fusesera ingenuncheate”. Iuliu Maniu indemna natiunea la lupta, la rezistenta, si aprecia ca romanii aveau dreptul sa cheme guvernul Groza in fata tribunalului natiunii. In 24 ianuarie, guvernul roman este invitat, de cele trei mari puteri, la semnarea tratatului de pace, stabilit pentru 10 februarie, la Paris. In 9 februarie, se inaugureaza casa prieteniei romano-sovietice, ca si alte organizatii de acest tip. In 10 februarie, guvernul Groza semneaza tratatul de pace; comunistii romani, speriati de evolutia politica internationala, cer, prin demonstratii, ramanerea in tara a Armatei Rosii, Iuliu Maniu si Dinu Bratianu declanseaza o actiune de revizuire a tratatului de pace, revendica Basarabia si nordul Bucovinei si vorbesc despre conditiile umilitoare ale armistitiului. in 10 mai, desi, dupa conferinta de la Moscova, din 4 aprilie, in Europa se instalase razboiul rece, presedintele Statelor Unite, Harry Truman, acorda regelui Mihai I Legiunea Meritului, cea mai inalta distinctie de razboi americana pentru contributia exceptionala la cauza libertatii si a democratiei. Cu toate acestea, regele nu putea efectua nici o schimbare fara acordul Natiunilor Unite. De ce, intreba Iuliu Maniu, romanii erau pedepsiti de marile puteri? In iunie, comunizarea fortata a Romaniei incepe cu lichidarea opozitiei politice, autoritatile vad in Partidul National Taranesc si in cel Liberal, adversari ireductibili. Presa comunista ii ataca pe Iuliu Maniu, pe Dinu Bratianu, pe social-democratul Constantin Titel-Petrescu, numindu-i epave reactionare. In timp ce Petru Groza primea lunar instructiuni de la Moscova, la 20 iunie 1947, Iuliu Maniu cere eliberarea celor o mie de aderenti national-taranisti inchisi la Pitesti, Gherla, Miercurea-Ciuc si Bucuresti. Teroarea dezlantuita, refuzul autoritatilor de a respecta libertatile individuale si publice, il indeamna pe Iuliu Maniu sa se gandeasca la o comunicare mai directa si mai transanta cu lumea libera. Fara a se astepta judecarea celor arestati la Tamadau si a celor retinuti in cursul zilei de 14 iulie, Teo-hari Georgescu anunta, in 29 iulie, dizolvarea P.N.T., desfiintarea tuturor organizatiilor sale pana la cele de plasa si comunale, inchiderea sediilor, lichidarea arhivelor. Camera Deputatilor ratifica hotararea dupa ce, in 18 iulie, aprobase ridicarea imunitatii parlamentare a tuturor national-taranistilor. „Sa se aseze lespedea de mormant — cerea un deputat — peste ultimele ramasite reactionare neofasciste din Romania.” in 21 octombrie, incepe procesul fugii de la Tamadau, de fapt un proces al Partidului National Taranesc. In 30 decembrie 1947, regele Mihai, ultima fortareata in calea sovietizarii Romaniei, este obligat sa abdice. Romania este proclamata republica si devine practic o zona de influenta a Moscovei.
Operatiunea Tamadau, asa cum o confirma astazi arhivele, a fost pregatita si gandita, in cele mai minutioase detalii, de Serviciul Special de Informatii de pe langa Presedintia Consiliului de Ministri. Guvernul lui Petru Groza a folosit deseori in lupta politica serviciile secrete.
Varianta lui Alexandru Nicolschi — fost general de Securitate, autorul Operatiunii Tamadau: Am primit informatii ca un grup de politicieni vor sa fuga in strainatate, cu scopul de a forma un guvern in exil. Am luat masuri ca sa anihilam aceasta incercare. Au fost arestati. Pentru ca au fost ei atat de destepti incat au venit si Penescu, si Lazar si mai stiu eu cati. S-au inteles cu un aviator. Acesta avea un avion in care nu puteau sa intre mai mult de trei-patru persoane. Aceasta nu ne intereseaza pe noi. Dar incercarea a fost de a pleca in strainatate, si Mihalache a fost printre ei, si a crea un guvern in exil. Dumneavoastra spuneti ca ei au castigat alegerile si ca…
L. H. L.: Nu, nu am spus ca au castigat alegerile, ci am spus ca au fost alaturi de ei, blocul a fost alaturi de ci pana dupa alegeri, dupa alegeri au fost suprimati.
Comentariu:
Intr-un document strict-secret emis la 20 mai 1969 si semnat de Ion Stanescu, presedinte al Consiliului Securitatii Statului, se precizeaza in mod clar autorii tradarii de la Tamadau: „in mai 1947, in timp ce Preda Gheorghe era adjutant aviator in cadrul comandamentului fortelor aeriene militare, s-a cunoscut cu inginerul Popescu Gheorghe din Bucuresti, care se gasea in acea perioada in anturajul grupului Maniu-Mihalache. Inginerul Popescu Gheorghe i-a propus aviatorului Preda Gheorghe sa procure un avion si, impreuna cu oamenii mari din conducerea P.N.T., sa fuga in strainatate. Dupa ce Popescu Gheorghe le-a facut aceasta propunere, aviatorul Preda Gheorghe, impreuna cu aviatorul Lustic Romulus, au infonnat organele de partid si de stat, de la care au primit dezlegare si, in consecinta, cei doi piloti au actionat impreuna cu organele de Siguranta pentru zadarnicirea planului de evaziune si de prindere a grupului de fugari.” Inainte cu o zi de 14 iulie, duminica 13 iulie, in subsolurile Ministerului de Interne era o agitatie neobisnuita. Jumatate din celularul de organizare a fost evacuat, in total zece celule, dupa-amiaza se mai golesc cate cinci, exact cate persoane aveau sa fie arestate la Tamadau: demnitari, sotiile lor, aviatori, complici ai SSI-ului si soferii. Fiind deja arestat in Ministerul de Interne, impreuna cu alti tineri taranisti, unul dintre supravietuitorii Tama-daului isi aminteste ca aceste elemente ale scenariului, ale cursei pregatite din timp, au fost confirmate multi ani mai tarziu, la Paris, de marturisirea lui Constantin Mihalcea, unul dintre inspectorii anchetatori. Pe 13 iulie, aflandu-se la Constanta, acesta a fost chemat, printr-o telegrama, sa se prezinte de urgenta la Bucuresti; este introdus imediat in cercetarea si anchetarea lui Ion Mihalache. in cele nouazeci si noua de dosare ale arhivei Iu-nu Maniu se pastreaza un interogatoriu in douazeci si cinci de puncte si un chestionar de treizeci de intrebari la care acuzatul a fost obligat sa revina Jn mii de ore de anchete si de confruntari. Scoaterea P.N.T. in afara legii avea nevoie de capete de acuzare extrem de dure. Citam din pagina 3 a sentintei: „Partidul lui Maniu si-a incheiat drumul sau, transformandu-se intr-o organizatie conspirativa de spioni si complotisti, care, cu sprijinul direct din afara al cercurilor imperialiste, printr-o intensa propaganda ostila, pregatea rasturnarea prin forta a regimului democrat din Romania.” Aceasta declaratie a fost demontata in anchete prin argumente, prin declaratii, cu probe, in esenta Iuliu Maniu demonstrand ca, desi avea capacitatea oricand sa rastoarne guvernul prin forta, avand si adeziunea maselor largi, nu a vrut niciodata sa confere luptei politice o forma violenta, Iuliu Maniu era acuzat de a fi condus si coordonat activitatea unor grupuri teroriste, printre care Sumanele Negre, in fond o organizatie de autoaparare, de a fi fost un reazem al monarhiei, un adversar al unitatii nationale si un asupritor al poporului roman. In momentul desfiintarii, P.N.T. avea doua milioane de aderenti, circa trei sute de mii reprezentau suprastructura partidului, de la Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ilie Lazar, Aurel Leucutia, la Corneliu Coposu, Ioan Barbu, Scrban Ghica, Cicerone Ionitoiu. Trei sferturi dintre acesti lideri s-au prapadit in inchisori. Ancheta P.N.T. a fost condusa de generalul NKVD Pantiusa Bodnarenko, secondat de Nicolschi, Dulbergher, Avram Bunaciu, Emil Bodnaras. O mare parte dintre fruntasii taranisti au fost intemnitati in inchisoarea de la Galati. Dupa venirea lotului aici, s-au batut ferestrele in cuie si au fost zidite cu ciment. Altii dintre ei, la Capul Midia, unde comandant a fost criminalul Liviu Borcca. Circa sapte sute de politicieni au murit in doi ani, la Sighet, la Ramnicu-Sarat.
C. C: Increderea in supravietuirea din Holocaustul comunist a fost temelia rezistentei. Nu as putea sa spun ca nu a contribuit si rezistenta fizica. Eu am intrat in conditii foarte bune, foarte prospere in inchisoare. Am pierdut mai mult de jumatate din greutatea cu care am intrat. Am intrat avand o suta douazeci de kilograme si am iesit cantarind cincizeci si unu de kilograme.
Comentariu:
Corneliu Coposu fusese campion de haltere, blandetea acestui chip, de la treizeci de ani la saptezeci de ani, a luat forma pietrificata a rocilor tari, rezistente, impenetrabile. El domina un destin omenesc profund nefericit. O suferinta fizica, morala si intima care se intinde pe durata unei vieti. La eliberarea din inchisoare, Corneliu Coposu nu si-a mai gasit familia si prietenii decat in fotografii. Idealurile ii fusesera sfaramate. Sotia sa, Arlette Coposu, murise dupa paisprezece ani de detentie. El a fost ceea ce trebuie sa fie; chiar si ranita de moarte, o constiinta ramane o constiinta.
L. H. L.: Ne-ati facut o marturie de-a dreptul cumplita. Viata la Ramnicu-Sarat se traia prin urechi, prin auz, dupa scartaitul balamalelor, si dumneavoastra, dupa aproape opt ani de izolare totala, ati uitat sa vorbiti.
C. C: Da, in acest timp nu am schimbat nici un cuvant cu nimeni, uitasem sa vorbesc. La iesirea din inchisoare, in domiciliu obligatoriu, aveam dificultati majore in a lega notiunea cu coardele vocale, mi-a trebuit o deprindere similara copiilor care invata sa vorbeasca pana cand am reusit sa imi restabilesc maniera de a vorbi normal. Sigur ca nu utilizasem cuvantul atata vreme si pierdusem deprinderea de a mai lega frazele impreuna.
L. H. L.: Domnule presedinte, era cunoscuta pozitia dumneavoastra inflexibila, asa cum spuneati fara retus, ati fost batut?
C. C: Bataile, in puscarie, erau bataile obisnuite pentru obtinerea disciplinei, nu erau cele mai grave. Am fost batut cumplit, am fost batut cu saci de nisip, cu cearceaf ud in baie, am fost pus sa fac manej, nu mai vorbesc de suspendarile pe o ruda de fier pentru a fi batut la talpi, batai cu capul de zid, cu pumnii, cu palmele, acestea erau considerate ca violente mai usoare, raportate la bataile sistematice prin care anchetatorii, asa-zisi anchetatori, voiau sa scoata anumite declaratii sau sa impuna sa iti insusesti punctele lor de vedere.
Dennis Deletant, istoric Marea Britanic: Sunt inca multi oameni foarte implicati in acest trecut comunist, carora nu le convenea sa se dea in vileag adevaratul aspect al represiunii comuniste. Multi ani s-a vorbit, s-a concentrat asupra realizarilor epocii comuniste tara sa se arate care au fost sacrificiile cerute de la populatia din Romania, ca sa se faca aceste realizari. Deci a fost un trecut deformat, prezentat deformat. Fara sa se analizeze acest trecut, nu putem intelege de ce s-a ajuns unde s-a ajuns. Mai ales in anii ’50, inceputul anilor ’60.
Comentariu:
Generatia lui Corneliu Coposu a revenit in viata politica, dupa cincizeci de ani de opresiuni necrutatoare. In ianuarie 1990, Romania postrevolutionara face cunostinta cu liderii partidelor traditionale, cu cei care investisera sange si suferinta pentru desprinderea de comunism. Omul politic se arunca, cu o remarcabila vitalitate, in valtoarea evenimentelor de dupa 1989. Corneliu Coposu nu emigrase niciodata in strainatate, asa cum fortele de ordine incercau sa manipuleze un segment masiv de populatie, speriat, neinformat si usor de indus in eroare. Era si aceasta una dintre minciunile mari cat secolul, aceea referitoare la trecutul personalitatilor marcante din opozitie. Nu mancasera salam cu soia ca toti romanii, intr-adevar, ni puscarii, salamul cu soia ar fi fost un lux. Opozitia organizeaza, in 12 ianuarie 1990, prima demonstratie anticomunista impotriva noii puteri dominate de comunisti. In 28 ianuarie 1990, zeci de mii de demonstranti antiguvernamentali se aduna din nou in Piata Victoriei, pentru a protesta impotriva hotararii de ultima ora a Frontului Salvarii Nationale de a candida in alegeri. A doua zi, in 29 ianuarie 1990, este lansata o contrademonstratie muncitoreasca de sustinere a Frontului. In aceeasi noapte, se lucreaza masiv, in subsolurile Ministerului de Interne, la lozinci, la slogane, se confectioneaza sicrie, fireste pentru opozitie, Corneliu Coposu a fost dus cu un tab pana la Televiziune, aici a inregistrat o declaratie care nu va fi difuzata niciodata. In aceasta declaratie, afirma ca nu plecase niciodata din tara din anul 1938. La casa cu muscate din Mamulari, nr. 19, au ramas incrustate pe ziduri urmele demonstratiilor „prietenesti” din ianuarie 1990. Bombele incendiare puse de falsi mineri, neidentificati niciodata. Corneliu Coposu se incapatana sa creada ca democratia este forma de guvernare ce corespunde cel mai bine demnitatii umane. Istoria s-a repetat si in iunie 1990, in noaptea de 19 iunie, in fata casei din Mamulari, nr. 19, a fost aruncat un cocktail Molotov, dupa care s-au primit telefoane de ura dezlantuita: „Ca niste sobolani veti arde.” A doua zi, minerii au spart usa locuintei cu o ranga si au perchezitionat casa. Violentele nu au incetat in tot cursul anului 1990, zeci de oameni arestati, maltratati, raniti, morti, devastarea Universitatii, a sediilor partidelor istorice, a redactiilor independente. Toate acestea sunt legate de cea de-a treia venire a minerilor la Bucuresti, chemati de fostul presedinte, Ion Iliescu, sa curete Piata Universitatii. Una dintre surorile lui Corneliu Coposu, Doina, bolnava de cardiopatie ischemica, moare in urma evenimentelor din 1990.
[Aducerea osemintelor Ostasului Necunoscut in Parcul Carol anul 1991]
C. C: Suferintele au trecut, totul este ca viitorul sa asigure pentru tara ceva bine, in rest nu mai are importanta. Fata de sacrificiile pe care le-au facut eroii, niste bieti ani de puscarie conteaza mai putin.
Anticomunismul nostru nu este o pornire impotriva fostilor membri ai Partidului Comunist. Evident, nu vorbesc de nomenclaturisti, nu vorbesc de tortionari, nu vorbesc de cei care au contribuit la dezastrul tarii si la umilirea poporului roman. Avem cu ideile comuniste, cu marxismul, avem cu aceasta ideologie care, pentru tara romaneasca, a insemnat mai mare catastrofa decat amandoua razboaiele mondiale. Ceea ce a pierdut poporul roman prin comunism nu poate fi compensat in viata a doua sau trei generatii.
[Momentul decernarii Ordinului Legiunea de onoare: „In numele presedintelui republicii franceze si al puterilor ce-mi sunt conferite, va declaram ofiter al Legiunii de Onoare.”]
L. H. L.: De ce credeti, domnule senator, ca acest act de dreptate a fos realizat de o tara prietena, de Franta, si nu de Romania? De ce nu Romania a incununat meritele de luptator ale lui Corneliu Coposu?
Constantin Ticu Dumitrescu, presedinte al AFDPR, interviu realizat in octombrie 1995: Suntem rezultatul unei revolutii anticomuniste. Cei care au acaparat puterea dupa acesta revolutie nu au recunoscut, absolut niciodata, lupta dusa de intregul popor roman. Nu au recunoscut oficial niciodata, si nici neoficial, lupta pe care am dus-o, suferinta acestui popor. Rolul pe care l-am avut, noi cei care am supravietuit si cei care nu mai sunt. Nu a existat o recunoastere, atunci cu atat mai mult nu puteau sa rosteasca si sa faca ceva legat de Corneliu Coposu, care, asa cum se stie, le sta ca sarea in ochi. Corneliu Coposu reprezinta pentru ei tot ce poate fi mai rau, este omul care nu vrea sa fie prim-ministru, nu vrea vila in Primaverii, nu vrea sa fie nimic altceva decat un aparator fidel al democratiei, al destinelor acestui neam.
Acad. Gabriel Tepelea, fost detinut politic: L-am cunoscut pe Corneliu Coposu in anul 1933 la Cluj, era redactorul de la ziarul Romania Noua, care era pe atunci oficiosul lui Iuliu Maniu. Ne-am revazut in refugiu la Bucuresti, amandoi fiind din Ardealul cedat Ungariei in 1940. Am colaborat la ziarul Ardealul, care era organul refugiatilor ardeleni in epoca respectiva. Am fost alaturi de Corneliu Coposu pentru ca eram alaturi de Iuliu Maniu, si pentru ca eram alaturi de Transilvania, si pentru ca eram alaturi de democratie si de destinele Romaniei. I-am cunoscut si familia, o vad si acum pe sotia lui, Arlette, o frumusete, o luptatoare, care, dupa cum stiti, a cunoscut si ea rigorile temnitei, i-am cunoscut si surorile, de care eram apropiat si prin varsta, si prin preocupari de familie. Ne-am cunoscut in partid, in P.N.T., amandoi am fost candidati in 1946 la alegeri, eu am candidat la Bihor, el a candidat la Salaj. Atunci, dupa cum stiti, alegerile au fost inversate, noi am castigat, de fapt, alegerile si ei ne-au acordat treizeci si trei de mandate parlamentare, pe care cu totii le-am refuzat.
C. C: Eu concep ca fara muscate in fereastra, adica, traducand in limbaj liber, fara consecventa si moralitate, nu poate exista o politica valabila. Sigur ca poate exista in conjuncturile deosebite, cum este cea prin care trecem noi acum, poate exista o pseudopolitica facuta de niste oameni pe care nu-i leaga decat interesele pragmatice de moment si care nu au alta Preocupare decat prelungirea agoniei lor, a guvernarii lor politice.
L. H. L.: Domnule presedinte, exista cuvinte care raman gravate in inimile noatre, de curand ati spus la Alba-Iulia: „Atata vreme cat nu se vor baliza frontierele din 1918 nu va fi pace si liniste in nici o constiinta romaneasca.”
C. C: Da, le-am spus, le recunosc, le repet si le voi repeta pana in ultimul moment. Am avut o sansa deosebita, nu spun o inspiratie, nu spun ca am fost un ghicitor in stele, dar exista urme scrise ca, in 1941, cand am pierdut provincia noastra din rasarit in urma agresiunii sovietice, a fost vorba de o agresiune militara, am spus atunci cu curaj si cu raspundere ca atata vreme cat va exista URSS, Romania nu va avea o independenta reala, dar sper ca voi trai momentul cand acest colos, pe care nu il tine nimic altceva decat niste interese imperialiste, imbracate in ultima faza in drapel rosu, se va prabusi. Am ajuns la satisfactia de a vedea acest pronostic, dupa multa, multa asteptare, realizat. Dar Basarabia si Bucovina sunt teritorii romanesti si vor trebui sa redevina teritorii romanesti. Si am spus si o afirm ca, daca generatia noastra nu va fi in stare sa realizeze ceea ce inaintasii nostri, dintre care pe unul l-am omagiat, dezvelindu-i zilele trecute statuia la Alba-Iulia, Iuliu Maniu, care a realizat marea unire, daca generatia noastra nu va fi in stare sa realizeze, din nou, aceasta reeditare a marii uniri de la 1918, atunci generatia noua va avea drept testament capital realizarea acestui obiectiv. Pentru ca Romania nu este intreaga nici fara Transilvania, nici fara Basarabia, nici fara Bucovina. Integritatea noastra nationala pana la frontierele etnice ale neamului romanesc este o obligatie sfanta pentru toti. Este a unsprezecea porunca a decalogului romanesc.
L. H. L.: Domnule Presedinte, nu am gasit muscatele in cartierul Primaverii, ci acolo unde le-am lasat. Si poate ca este important acum sa imi spuneti, sa imi marturisiti ce rol are morala in politica. Pentru ca linia Maniu-Mihalache-Coposu a adus si a impus morala in politica. Deci muscatele nu sunt in Primaverii, sunt acolo unde erau si acum cinci ani.
Comentariu:
Noiembrie 1995: O suta de mii de romani l-au insotit pe Corneliu Coposu pe ultimul drum romanesc In noiembrie 1995, timp de trei zile siruri nesfarsite de oameni au asteptat ore intregi pentru a se ruga la catafalcul seniorului si a ii aduce ultima reverenta. O multime unita in tristete si in fraternitate a venit in Bulevardul Carol, in Piata Universitatii, in Bulevardul Elisabeta, in Piata Revolutiei spre a-1 insoti in ultima sa calatorie pe marele disparut. Omul politic care traversase exemplar desertul rosu si timp de cincisprezece ani demonstrase puterea de insubordonare a demnitatii in fata dictaturii comuniste primea abia acum, in ceasul stingerii sale din viata, gratitudinea si veneratia concetatenilor sai. Desi oficialitatile nu i-au organizat funeralii nationale, iar Ion Iliescu a evitat printr-o vizita in strainatate si aceasta ultima reconciliere cu marele sau adversar politic, Romania intreaga a fost in acele zile in doliu. In acesti ultimi ani din viata, Corneliu Coposu a avut bucuria de a se sti iubit de prieteni, de foarte multi necunoscuti, cei mai multi tineri. Nu numai pentru anii de suferinta era iubit, ci mai ales pentru marea sa consecventa in apararea democratiei. Vor ramane de nesters cuvintele profetice ale seniorului privind viitorul tarii sale si al lumii occidentale in care urma sa revenim dupa cincizeci de ani: „Europa va putea sa fie unita cand va fi eliberata de comunism. Revolutia populara din decembrie 1989 nu s-a nascut doar cu scopul sa doboare tirania, ci si cu acela, mai important, de a sterge acea ideologie, cum este cea comunista, straina firii poporului nostru si care s-a demonstrat falimentara nu numai in Europa de Est, ci si in intreaga lume. Intrebat de un ziarist italian: „Cat timp credeti ca ii va trebui Romaniei ca sa isi revina”, era ianuarie 1990, Corneliu Coposu a raspuns: „Imposibil de precizat, insa un lucru e sigur: inapoi nu ne intoarcem.”
„Moartea lui Corneliu Coposu a produs in inimile romanilor o imensa durere, durerea ca au pierdut o valoare nationala inestimabila, a murit moralitatea vietii noastre politice”, afirma Eminenta Sa cardinalul Alexandru Todea. Si acesta era adevarul: istoria romanilor primea in acele zile, intre paginile sale, pe liderul neincoronat al opozitiei democratice, pe cel care intruchipase suferinta si rezistenta romaneasca. Existenta dramatica a lui Corneliu Coposu a devenit, pentru compatriotii sai, un izvor de meditatie, de cainta si de conversiune morala. Moartea lui a pus in miscare un capital de energie sufleteasca nebanuit. Opera politica a lui Corneliu Coposu a lucrat in constiinta neamului sau si dupa propria disparitie, acesta a fost destinul seniorului.